Dacă te numeri printre persoanele cu ten gras, pori dilatați și acnee atunci în mare parte știi cam cum să îți îngrijești tenul. Dacă însă te numeri printre fericitele care nu prea știu ce sunt alea coșuri dar momentan treci printr-o perioadă mai complicată, atunci îți pot veni eu în ajutor.
În ultima perioadă cred că și cele mai curate tenuri au de suferit din cauza măștii. Nu îmi place deloc să o port, dar o port pentru binele mele și a celor din jur. Sper că și voi faceți la fel.
Ce este maskne și cum apare?
Maskne este o afecțiune a tenului cauzată de faptul că tenul, nasul și gura sunt acoperite într-un timp mai îndelungat. Este cel mai frecvent tip de acnee mecanică.
Combinația dintre fricțiunea mecanică, temperatura ridicată, aerisirea deficitară și umiditatea de la transpirație, respirație și vorbire creează sub mască un mediu ideal pentru multiplicarea microorganismelor și astuparea porilor. Porii se astupă, iar pe ten apar diverse forme de acnee, de la mici coșuri și puncte negre până la forme severe de acnee chistică.
Cum prevenim apariția maskne
Prevenția este primul pas spre a avea un ten impecabil. De aceea e bine de urmat câțiva pași pentru reușită.
- Poartă masca doar acolo unde este necesar. Când ești la aer curat, unde nu ai contact cu alte persoane, scoateți masca și lăsă-ți tenul să respire.
- Pentru a preveni înmulțirea bacteriilor pe piele schimbă regulat masca – chiar și de câteva ori pe zi. O mască de hârtie se umezește după aproximativ 20 de minute de folosire, după care trebuie aruncată și înlocuită cu una nouă.
- În caz că porți o mască textilă, după fiecare utilizare aceasta trebuie spălată sau fiartă, și călcată. Folosește un detergent blând și nu folosi balsamul de rufe. Acesta poate irita pielea și totodată poate favoriza astuparea porilor.
- Dacă alegi să porți măști textile alege-le pe cele dintr-un material plăcut – de preferat 100% bumbac. Fi atentă pentru că aceasta trebuie să ți se potrivească perfect, să nu te strângă, să nu creeze fricțiune inutilă. Foarte important masca se spală și se calcă întotdeauna înainte de prima utilizare.
Rutina de îngrijirea a tenului ce suferă de maskne
Eu una aveam probleme și înainte dar acum de când sunt nevoită să port masca, problemele mele sau mai agravat și chiar am ajuns și la dermatolog.
Am trecut printr-o perioadă destul de urâtă dar tenul meu s-a mai normalizat și acum arată decent. Am folosit câteva produse, dermatocosmetice de regulă și am fost atentă la pașii pe care i-am urmat în rutina de dimineața și cea de seară.
Rutina de îngrijire seara
În zilele în care erupția este în ”floare,, folosesc gelul de spălare Avene Cleanance. Este un produs bun, însă trebuie avut grijă că usucă tenul destul de tare. Dacă vrei să aplici un fond de ten după, tenul trebuie bine hidratat.
În combinație cu acest gel de curățare mai folosesc și Vichy Normaderm Phytosolution . Acesta este gel intens pentru curatare impotriva imperfectiunilor pielii cauzate de acnee. Se poate folosi atât dimineața cât și seara, iar eu în funcție de necesități l-am folosit așa cum am simțit. Ba doar seara, când tenul meu arăta mai bine, doar dimineața când seara foloseam Avene Cleanance fie și dimineața și seara.
După spălare, eu de ani de zile în loc de toner folosesc o loțiune tonică antiacneică. În momentul de față face pereche bună cu gelul de spălare de la Vichy, așa că am luat din aceiași gamă Vichy Normadermtonic astringent pentru curățare.
După toate acestea fie o cremă de noapte, fie un ser exfoliant pentru netezirea imperfecțiunilor de la Bioderma. Când este cazul aplic și tratament local pe fiecare coș în parte. După tot acest ritual pot dormi liniștită.
Apropo dacă nu urmezi acești pași, nu uita că niciodată nu trebuie să dormi nedemachiată. Și pe cât posibil să te demachiezi imediat ce ai ajuns acasă și nu mai pleci nicăieri. Peste zi, sub mască s-au acumulat transpirație, sebum și impurități, care trebuie înlăturate cât mai rapid, pentru a evita astuparea porilor.
Rutina de îngrijire a tenului ziua
Ca și seara, dimineața am câțiva pași pe care îi urmez.
Încep cu spălarea tenului. Folosesc Normaderm atât gel de curățare cât și tonic anstringent. După ce tonicul a intrat bine în piele aplic o emulsie împotriva imperfectiunilor pielii cauzate de acnee. Aceasta este de la Avene din gama Cleanance Expert. La fel este și crema pe care o aplic după emulsie. Tot o emulsie este și ea doar că din gama Cleanance Mat.
Cel puțin o dată pe săptămână, îmi aplic o mască facială. Aleg după cum îmi observ tenul în acel momemnt. Poate fi una calmantă, care înviorează și regenerează tenul, una hidratantă sau una iluminatoare. Principalul e să îi ofer tenului meu un boost de energie.
Machiajul sub mască și maskne
Dermatologii nu recomandă purtarea fondului de ten sub mască. Poate contribui la astuparea porilor, ceea ce duce la înrăutățirea maskne. De aceea, pe perioada purtării măștii, încearcă pe cât posibil să reduci purtarea fondul de ten la minimum. Dacă vrei totuși sau ești nevoită să camuflezi maskne cu fond de ten, nu uita, că mai puțin înseamnă mai mult. De asemenea este esențial ca și aici să respecți câteva reguli de bază.
- Aplică întotdeauna fondul de ten pe tenul hidratat și curățat, cu suficient timp înainte de aplicarea măștii. O mască de cu seară, o cremă hidratantă contribuie enorm.
- Spălate pe mâini înainte de a aplica fondul de ten,iar dacă il aplici cu pensula sau cu buretele, spală-le înainte sau după fiecare folosire.
- Optează la un fond de ten non-comedogenic cu o formulă care nu astupă porii. Ideal ar fi un fond de ten pentru tenul problematic, dermato-cosmetic , care să ofere simultan și îngrijire tenului acneic.
- Pentru a reduce riscurile transferului produselor de machiaj pe mască fixează-ți fondul de ten cu o pudră.
- Dacă nu ai probleme mari cu tenul atunci poți opta doar pentru un bbcream sau doar o simplă cremă hidratantă.
- Demachiază-te cât poți de repede, astfel nu îți încarci tenul și punctele negre nu apar imediat.
Cam așa stă treaba cu masknea și din păcate trebuie să învățăm să avem grijă te tenul nostru pentru că mască vom purta mult timp de acum în colo.
Tu te-ai confruntat cu astfel de probleme? Dacă da cum le-ai gestionat?
Am ten gras dar inca nu am nici o prb de la masca si sper sa nu am , port destul de multe ore masca si daca m as confrunta cu aceadta probleme ar fi nasol pentru mine , am simtit la inceput un disconfort dar acum nu mai am nimic ! Salvez linkul tau in caz ca voi avea nevoie de aceste produse !🥰
Nu am probleme de la mască și sper nici pe viitor să nu am !
Si eu le folosesc pe toate, tare bune.
Sper sa nu am probleme,dar pe viitor nu se știe.
Multumim frumos pt sfaturi,foarte utile
Bine ds stiut!
Mulțumim pentru sfaturi.
Am un ten gras ce imi da mari bătăi de cap. Mă bucur totusi că nu am probleme și cu masca.
Nu am astfel de probleme, pot spune ca sunt o norocoasă.Faine produsele tale
Multumim frumos pentru articol si pentru sfaturi foarte utile! Am avut mereu un ten gras cu tendinta acneica,de cativa ani I am dat de cap,acum am un ten curat fara cosuri datorita rutinei pe care o am!folosesc o crema si gel de curatare de la Roche Posay Effaclar duo + care mi a tratat afectiunile tenului dar acum de cand cu masca de cate ori o port ma trezesc cu ,cosuri!Sper sa se termine odata cu virusul asta!
N-am avut astfel de probleme, dar stiu o multime de fete care mi-au spus despre acest fapt. Conteaza mult si tenul dar si materialul mastii.
Îngrijirea tenului este importanta oricând, tocmai de aceea orice sfat este bine venit.
Și da și eu port masca, pentru sănătatea mea și a celor din jur. Pana la urma un cos 2 se rezolva, dar cu sănătate este mai complicat.
Si eu am avut probleme cand purtam des masca, am noroc ca nu prea ies.
Sunt nevoită să port multe ore masca, este deranjant, plus ca, eu chiar am probleme cu tenul, pielea nu mai respiră cum ar trebui
Maskne este cea mai noua problema cu care ne confruntam. Ma bucur ca apar produse care vin in ajutorul nostru si in tratarea problemelor
Gelul de curatate de la Avene il folosesc si eu in momentul acesta, imi place mult.