Îngrijirea tenului cu imperfectiuni

Nu știu cum ești tu, dar eu mă număr printre nefericitele posesoare a unui ten gras și cu imperfecțiuni. Nu e un tip de ten pe care să îl îndrăgească cineva dar nu cred că e ok nici pentru persoanele cu tenul uscat. Mă confrunt cu treaba asta din cand în când pe anumite zone ale feței și e chiar enervant 🙂 .

Ce este un ten cu imperfecțiuni?

Un ten cu imperfecțiuni este un ten ce prezintă puncte negre (comedoanele), coșuri, dar și roșeață, chisturi și porii dilatați. Cauzele apariției acestor imperfecțiuni sunt diverse, de la cele hormonale, până la stres, poluare, fumat.

Dacă te confrunți constant cu coșuri și iritații pe ten, poate este timpul să-ți revizuiești dieta zilnică. Glutenul, lactatele, zahărul în exces, toate acestea pot fi aspecte care favorizează inflamația pielii. Încearcă să renunți o perioadă la ele și vezi cum se comportă tenul tău.

Îngrijirea tenului cu probleme 

Să îngrijești un ten cu probleme, nu e tocmai ușor pentru că da, fiecare problemă necesită o îngrijire specială. Tenului îi trebuie acordată o atenție sporită pentru a evita extinderea problemelor.

PASUL 1: curățarea porilor

Curățarea porilor trebuie făcută în profunzime cu un gel de curățare exfoliant sau cu o loțiune demachiantă echilibrantă. Exfoliantul poate conține extracte naturale care să echilibreze tenul: 

• extractul de quillaja

• granulele exfoliante

• substantele hidratante asigura și mențin necesarul de apă al pielii; 

• emolienții ajută la catifelarea pielii. 

Un exfoliant bun te va ajuta să scapi de punctele negre foarte deranjante și inestetice de cele mai multe ori. Neutrogena Oil Balancing ajută la îndepărtarea celulelor epiteliale moarte, curăță porii și iluminează și uniformizează tenul. În plus are și un efect matifiant pentru ten, ceea ce pentru persoanele cu ten gras este minunat.

Loțiunea demachiantă ar trebui să conțină zinc sau extracte de plante marine, care echilibrează secreția de sebum, dar și un complex vitaminic benefic pielii (vitaminele A si E). 

PASUL 2: tonifierea cu o loțiune purifiantă. 

Se găsesc variante destul de multe, trebuie doar să alegi ce ți se potrivește. De cele mai multe ori este indicat ca toate produsele pe care le folosești în rutina de îngrijire să fie din aceiași gamă. Însă uneori treaba poate să meargă minunat chiar dacă folosește produse de la branduri diferite.

PASUL 3: hidratarea tenului

Hidratarea tenului se face cu o cremă de zi (gel sau crema) matifiantă.

Pentru matifierea tenului meu am ales să folosesc Bioderma Sébium Mat Control. Acesta cremă matifiază tenul, îi ameliorează structura și îi reduce imperfecțiunile. Mie una îmi place acest produs pentru că:

  • revitalizează și matifiază tenul sensibil, până la 8 ore pe zi, 7 zile pe săptămână
  • poate servi și ca bază sub fondul de ten
  • se aplică ușor și este absorbită foarte bine
  • nu astupă porii
  • produs testat dermatologic

Alege o mască potrivită problemelor tale

Masca de față este și ea de ajutor atunci când te lupți cu imperfecțiunile tenului. Este de mare ajutor vine și vine perfect în completarea unei creme atunci când vine vorba de matifiere, hidratare sau minimalizarea porilor. Acestea se găsesc într-o gamă variată și sunt destinate tuturor problemelor pe care le poate avea tenul. La secțiunea pori dilatați găsești pe Notino tot ce cauți.

Pe Notino se găsesc măști de diferite feluri iar eu de aici îmi fac aprovizionarea. Dacă mă urmărești de ceva poate știi că sunt o mask addicted și îmi place să îmi răsfăț tenului periodic cu câte o mască.

Nu sunt fidelă unui brand anume, încerc tot ce mi se pare interesant sau cred eu că îmi va ajuta tenul să se normalizeze.

Dermatita atopică este și ea o problemă a tenului și nu numai, să știi că pe Notino găsești produse și pentru această imperfecțiune. Chiar de curând cei de la Bioderma au lansat un nou produs,un gel -cremă ce vine ajutorul persoanelor cu această problemă.

Sfaturi pentru a avea un ten cât mai aproape de normal

Indiferent că ești machiată sau nemachiată evită să pui mâna pe față, doar dacă este curată. Cu cât pui mai des mâinile murdare pe fața, cu atât există riscul să ai parte de coșuri și zone înroșite ale pielii.

Curăță regulat pensulele de machiaj, dacă ai timp, ideal al ar fi la fiecare sfârșit de săptămână, mai ales ustensilele cu care îți aplici fondul de ten. Dacă aplicarea fondului de ten o faci cu un burețel atunci indicat este să îl speli înainte de fiecare folosire.

Schimbă-ți des fața de pernă, pe ea se poate așeza diferite impurități iar tu stau cu ”nasul” în ea o noapte întreagă.

Nu uita de factorul de protecție solară. Indiferent de ce anotimp suntem, protecția solară nu trebuie să lipsească din rutina ta de îngrijire.

Stresul, vântul, praful, fumul sau poluarea sunt doar câțiva dintre factorii externi care au efecte nocive asupra tenului. Asigura-te ca folosești produse de îngrijire înainte să pleci de acasă și curăță tenul imediat cum te întorci.

Nu sunt reguli grele sau imposibil de respectat, posibil să mai fie și altele dar cam atât îmi vine în minte momentan.

Sunt curioasă tu ce tip de ten ai și ce tips-uri ai pentru a-l ține sub control.

Deyutza

14 Comments

  1. Și eu am un ten foarte gras și de ceva timp am început să folosesc produse cu acid hialuronic ,cremă matifiantă,ser și mască toate de la Cosmetic Plant și sunt super mulțumită de ele .

    • Si eu am aceeași problema:ten gras,puncte negre…sincer nu ma mai mulțumește nici un produs

  2. Am tenul gras, folosesc produse pentru acest tip de ten dar si masti naturale facute de mine!

  3. Eu am ten foarte uscat. Ma ajuta mult apa tonica cu vitamine & foreo de dimineață, peste zi masca hidratantă și ser cu colagen, iar seara neapărat demachiere și crema de noapte. Tenul uscat e destul de pretențios și greu de îngrijit, e nevoie de multe produse și mult timp alocat.

  4. O rutina faina, multumesc de recomandari!
    In afara de Bioderma de care stiam, celelalte sunt noi pentru mine 🙂

  5. Eu am tenul gras si din pacate nu am stabilit niciodata o rutina pentru el. Desi este gras, este predispus la riduri, ar fi bine pentru mine daca m-as mobiliza si mi-as face o rutina benefica pentru el.

  6. Eu am ten mixt, cu o usoara tendință de ingrasare, mai mult întâmpină problemele mai mari pe timpul verii, este greu de ținut sub control dar incercam sa îl menținem curat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.