TPAweeklychallenge2020 – #02 Accent Nail

Cea de-a doua temă a lunii este Accent nail. Aceasta presupune ca patru unghii să fie intr-o singură culoare și o unghie să aibă un model mai deosebit care să iasă în evidență. De aici și denumirea de unghii accent. De obicei nu prea contează care este acea unghie dar de cele mai multe ori fetele se axează pe inelar.

Eu, nu mă întreba de ce, am ales să am două unghii accent. Nu știu cred că am vrut să fiu mai cu moț :)),dar cert e că îmi place rezultatul.

Nu am scăpat încă de modelele de iarnă, și nici nu o voi face luna ianuarie. Poate ți se pare dubios dar la mine încă este zăpadă, se schiază și sunt temperaturi cu minus atât pe timpul zilei cât și al nopții. Eu sunt încă această stare de iarnă deci nu renunț încă :)). Ianuarie și februarie le consider luni de iarnă( așa cum e și normal)  din martie aștept primăvara dar să vedem dacă vine, pentru că de obicei la mine e prin mai 😀

În fine, hai că am deviat iar de la subiect 🙂

Pentru acest model am optat pentru un lac de la Bottega Verde un lac pe care nu l-am mai folosit de foarte mult timp. Vreau să reintroduc în rutina mea lacuri de unghii pe care nu le-am mai folosit demult. M-am tot axat pe aceleași nuanțe, aceleași lacuri și am zis să  mai facem o schimbare 🙂

Nuanța lacului de unghii este un roșu / rozaliu … nu știu exact cum să o descriu însă e foarte frumoasa și am zis că dă bine impreună cu fulgii cam de aceiași culoare de pe cele două unghii accent.

TPAweeklychallenge2020 – #02 Accent Nail

Per total mie imi place ce a ieșit și cum se vede.  Cam aceasta este și ideea unei manichiuri cu accent nail. Cand nu știi ce model de unghii să îți alegi sau când vrei să optezi pentru o nuanță banală, apelezi la o unghie accent și gata scoți din anonimat manichiura.

Unghia accent poate fi o unghie cu ceva model pe ea așa cum am eu, sau pur și simplu acea unghie alegi să o  pictezi într-o nuanță contrastantă față de ceea ce ai pe restul unghiilor.

 

Acestea fiind spuse sper ca modelul meu să îți fie sursă de inspirație. Dacă eu nu te-am convins treci și pe la fete poate au ele un model pe gustul tău.

Deyutza

7 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.