În decursul acestei luni am făcut două postări de tip ootd în care ți-am arătat produsele primite de pe FemmeLuxe. După cum am mai zis hainele nu mi s-au părut potrivite pentru mine, însă la un mic search am găsit totuși ceva.
Mi-am ales 4 produse decente și perfecte pe măsura mea. Toate haine pe care mi le-am ales îmi plac și mi se potrivesc foarte bine. Mă bucur de alegerile făcute și sincer parcă mi-aș mai alege ceva. Am mai văzut câteva produse care mă încântă și e foarte posibil să dau și o a doua comandă.
Această pereche de ripped jeans o port ”în disperare” și mi se pare perfectă pentru vremea de afară. Momentan n-am avut parte de zile caniculare, ba din contra,vreme rece și ploioasă. Acești jeans îmi sunt super,perfecți și pentru cald și pentru frig. 🙂
Rochia cămașă, recunosc am purtat-o doar la mare, dar dacă vremea se îndreaptă îi vine timpul și ei. În schimb am purtat acel complet, atât cu piesele separate cât și împreună.
Astăzi însă le vine rândul pantalonilor cu print în carouri. Îmi doream de mult o pereche de pantaloni cu un asemenea print. Mă bucur că i-am găsit și mă bucur că e o pereche de pantaloni de bună calitate. Da, deși nu ar părea pantalonii sunt dintr-un material destul de calitativ. Sunt perfecți pentru perioadele mai răcoroase dar și pentru serile de vară.
Sacou – H&M
Top H&M
Pantaloni FemmeLuxe
Sandale Ecco
In talie sunt elastici și au un cordon cu care poți să îți accentuezi talia. Acesta e mai mult de design decât să te ajute la ceva, dar oricum dă bine la ținută.
Eu am ales să port această pereche de pantaloni cu ceva simplu în partea de sus. M-am gândit că e suficient print-ul pantalonilor iar ceva pe alb ar fi perfect. Am ales un sacou și un top ambele albe pe care le-am accesorizat cu o broșă în piept. În picioare am optat pentru o pereche de sandale din piele, comode și asta a fost tot.
Rezultatul a fost o ținută casual elegantă pe care o văd purtată atât la birou cât și la o ieșire în oraș.
Sacou alb și pantaloni cu print de la FemmeLuxe
Pantalonii îmi vin pare bine și mi se potrivesc și ca lungime, ceea ce pentru mine înseamnă ceva. De costat nu au costat mult, dar sincer acum nu mai găsesc link-ul lor, însă dacă vei intra pe site, sigur te va atrăgea ceva.
Poate initial hainele par doar pentru cele simfide, însă trebuie să știi că sunt mărimi și ceva mai mărișoare. Eu mi-am găsit deși la început nu credeam. Pentru rochii trebuie să ai un corp ceva mai lucrat, dar cred că se poate rezolva și cu o pereche de chiloți modelatori. Am văzut o mulțime de modele de rochii midi dresses care merg perfect la petreceri sau ieșiri în oraș.
Ca și o concluzie îmi place site-ul, și după cum ziceam aș mai da o comandă să vedem dacă nimeresc tot așa bine.
place tinuta, as purtao si eu in asa combinatie 💕
Un sacou alb la fel ca cel al tau imi doresc si eu pentru aceasta vara.
Îmi plac foarte mult pantalonii.
Cât de bine de prinde albul, sper să porti mai des alb!
Te prinde foarte bine,ecourile albe sunt foarte elegante in combinatie cu orice,parerea mea
Imi place mult tinuta ta! Te prinde tare bine!
Imi place foarte mult combinatia, pantalonii sunt f trendy 😉