Nu știu cum ești tu, însă eu sunt genul de mămică care sâmbăta face câte un dulce bun bun. Adevărul e că în ultimul timp nu m-am ai ținut de această tradiție și da am primit reclamații.
Mamii da nu mai faci și tu ceva bun? Nu ai mai făcut nimic de mult și mie dor de ceva făcut de tine. Aceasta a fost reacția copilului meu și n-aveam cum să îi rezist. Când sunt cu timpul limitat aleg rețete simple, delicioase care se fac rapid și cu puține ingrediente.
Pentru că eram într-o sâmbătă când nu aveam programat de făcut ceva dulce, m-am conformat totuși la cerințele copilului. Am ales să fac ceva rapid și spre surprinderea mea am făcut două deserturi. 🙂
Cu puțin timp înainte de asta primisem un colet cu bunătăți de la VitaMix și aveam câteva ingrediente. Printre produsele primite aveam și un pachet cu tăiței din făină de mac. Sincer o noutate pentru mine dar la urma urmei am zis că trebuie să îi tratez ca pe orice fel de tăiței.
Totuși acest fel de tăiței sunt mai deosebiți. De ce? Simplu pentru că în primul rând sunt tăiței fără gluten. Persoanele cu intoleranță la gluten sunt nevoite să consume doar acest gen de paste. Totuși la gust sunt absolut normale și delicioase, lipsa glutenului nu schimbă cu nimic gustul. Glutenul este ceea ce face aluatul elastic, pufos și frumos crescut.
Ingrediente paste din făină de mac
- făină de mac
- ou întreg
- amidon de tapioca.
Și pentru că am spus că îmi place să fac rețete simple și rapide m-am hotărât asupra unei budinci. Dintr-o pungă de 250gr mi-a ieșit o tavă și am mâncat pe săturate toți.
Budincă de tăiței din făină de mac
Ingrediente:
- Paste din făină de mac SpringMarket
- 5 g unt
- 1 lingură smântână
- 3 linguri zahăr
- 3 ouă
- 50 g stafide
- 2 plicuri zahăr vanilinat
- 2 lingurițe de mac
- zahăr pudră pentru decor
Mod de preparare :
Fierbi pastele cu puțină sare după minutele indicate pe ambalaj.
Într-un vas amesteci untul topit, smântâna, ouăle bătute cu zahăr, stafidele în prealabil înmuiate și scurse, macul și zahărul vanilinat. După ce am amestecat totul bine adaugi și pastele și amesteci din nou.
Torni compoziția în tava unsă cu unt și coci la foc mediu, în cuptorul preîncălzit, până se rumenește. Servești budinca pudrată cu zahăr.
Simplu nu?
Budinca a fost gata cam în 30 de minute cu tot cu pregătire și prepararea ei. De gustoasă a fost, dovadă stă acea tavă care a rămas goală cât ai clipi 🙂
Și pentru că am spus că am făcut două deserturi, am optat pentru un al doilea la fel de rapid. Ce poate fi la fel de rapid? Îți zic eu, brioșele.
Brioșe cu lapte din soia fără lactoză – Beneficii
Ne plac brioșele și mereu încerc diferite rețete, combinații, indiferent dacă sunt dulci sau sărate.
La brioșe m-am gândit atunci când am văzut laptele de soia în cutia cu alimente primită.
Laptele vegetal înlocuiește cu succes laptele de vacă. Este ideal pentru persoanele care suferă de intoleranta la lactoza.
Cum îți dai seama dacă ai intoleranță la lactoză ? urmărește dacă după consumarea laptelui de vacă ai senzația de plenitudine, balonare, meteorism, dureri abdominale sau chiar diaree. Acestea sunt semne că ai putea avea intoleranță la lactoză, deci trebuie să încerci laptele de soia.
În soia se regăsește o cantitate de proteine de două ori mai mare decât în carne. Semințele de soia au un conținut ridicat de acizi grasi Omega 3, acid alfa-linoleic, acizi grasi Omega 6, proteine, fibre, minerale, vitamine (A, B2, B5, B6, C, D, E), acizi grași nesaturati.
Conținutul unui bob de soia se distribuie intre 40% proteine, 20% grăsimi, 20% acizi, 10% apa, 5% celuloza si 5% reziduuri minerale.
Băutura de soia cu adaos de calciu si vitamine UHT contine lecitina,fosfor, calciu si sodiu. Lecitina este o substanță nutriționala esențială pentru functionarea armonioasa a creierului.
Este o băutura potrivita pentru toți cei care cauta un stil de viata sănătos, copii sau adulți deopotriva.
Dintr-un litru de lapte am folosit cam 250ml pentru brioșe, iar restul l-am folosit la mâncat cu brioșe. 🙂 O mică parte l-am oprit și pentru a pune în cafea. Eu obișnuiesc să îmi fac spumă de lapte pentru un gust aparte. Ce m-a uimit la acest lapte este că se spumează mult mai bine și mai ușor decât laptele clasic. De asemenea spuma stă la suprafața cafelei mult timp, pe când cea din laptele clasic se ”desumflă” imediat :)).
Rețeta brioșelor este una simplă și rapidă … da 🙂
- 3 ouă
- 150 ml ulei
- 250 ml lapte de soia Natrue
- 150 g zahăr brun
- 2 plicuri zahăr vanilat
- 1 praf copt
- 335 g făină
Mod de preparare brioșe
Cele 3 ouă se amestecă întregi cu zahărul și zahărul vanilat. Eu le mixez bine până se topește tot zahărul. Adăugă laptele, amestecă și adăugă uleiul, mixează bine toate ingredientele. Apoi toarnă și făina treptat până încorporați totul. Înainte de asta incorporează și praful de copt în făină.
După ce am amestecat toate ingredientele nu îți rămâne decât să le pui în forme, și să le dai la cuptor. Ca și timp nu aș putea să îți zic pentru că eu am cuptor electric și cred că au stat în jur de 10 min la 150 º.
Acestea fiind spuse nu pot decât să îți urez spor la gătit și poftă bună.
Cum ți se par cele două rețete ?
Interesant,multumesc pentru rețetă.
Foarte interesante rețetele,brioșele le voi face și eu.
Vai ce bine arată brioșele 😍
Ce retete bune ne.ai dat tu aici!😊Mie nu imi.place sa coc prajituri in caldura asta dar budinca de paste o voi face si eu ptr ca mi se pare foarte simpla si cred ca e super buna!
Mă bucur când lumea îndrăznește să iasa din clasic si incearca diverse retete cu ingrediente mai deosebite.
M-ai facut curioasa cu pastele din faina de mac, nici nu stiam ca exista faina de mac.
Budinca aceea arata absolut delicios si se face super rapid. Eu recunosc ca nu-mi place laptele de soia dar as incerca sa fac reteta de briose.
Ce bine arata! Voi încerca și eu aceste rețete cât de curând!
Habar nu am avut ca exista faina de mac. O sa caut si eu sa fac budinca ca suna tare bine.
Habar nu aveam ca exista taitei din faina de mac. M-ai facut curioasa sa ii gust si eu.
Cred ca varianta asta am mai incercat-o si eu doar ca am folosit paste normale. Varianta ta mi se pare mai interesanta si voi incerca si combinatia asta