O nouă comandă Dresslily

Dresslily e unul din magazinele asiatice de unde mi-am luat în ultimul timp câte ceva. Adevărul e  că această comandă a fost dată prin ianuarie și ea ajuns prin februarie,dar eu n-am apucat sa scriu.

Comanda mea a conținut 3 produse dintre care două produse care se află la polii opuși. Cum vine treaba asta?simplu, mi-am luat o jachetă așa mai fluffy și un costum de baie :).

Da pe deoparte voiam să am o jachetă care să îmi țină de cald pe luna februarie și martie, și pe altă parte voiam să mă pregătesc de vară.

Jacheta asta nu mai e pe stoc, dar sincer nici nu mă miră acest fapt. Nu e tocmai cea mai călduroasă jachetă și nu aș putea să o port în toiul iernii. Trece vântul prin ea, însă atunci când nu bate vântul e perfectă. Știi cum sunt păturile acelea  cocolino? sau cum sunt jucăriile din pluș? Ei bine așa e jacheta asta.

E așa moale, și plăcută la atingere. Sincer m-am despărțit cu greu de ea,dar totuși pare destul de grosuță și se uită lumea urât la mine. Deși  pe timpul zilei sunt 7-8° mă gândesc că totuși suntem în aprilie și vreau pantofi nu ghete și geci de iarnă.

Abia abia aștept toamna să o port iar, pentru că da îmi place și cred că am mai văzut și la alte fete pe diferite nuanțe.  După cum ziceam pe site nu se mai găsește dar în schimb sunt o mulțime de altfel de geci sau outewear  cum sunt ele găsite pe site.

 

Costum de baie cu unicorni – Dresslily

După cum ziceam , la polul opus a fost costumul de baie. Acesta încă mai este pe site și costă doar 9,99$ . Mda, dacă îți plac unicorni și dacă îți place genul ăsta de costum de baie, click repede și ia-l până nu se termină.

Imprimeul dar și modelul bustierei ma făcut să aleg acest costum de baie cu unicorni.  Mi se pare perfectă atunci când vrei să mergi într-un parc de distracții sau când pur și simplu nu vrei să îți expui decolteul.

Pentru acele momente mi-am luat și eu acest costum de baie. Mi se pare normal și  necesar să ai mai multe modele de costume de baie. Eu una schimb unul pe zi sau chiar două atunci când sunt în vacanță. Vreau să mă bronzez peste tot, și ce nu a prin soarele prin costumul anterior va prinde la cel de-al doilea zi și tot așa. Cred că ai înțeles ce am vrut să zic. 🙂

 

Ultimele dar nu cele din urmă au fost inelușele. Mi-am luat un set, mai mult așa de fashion și fițe. 12 inele au costat 3$ , o nimica toată aș putea spune.

Din păcate pe cât sunt de frumoase, pe atât de repede s-au oxidat. Am purtat câteva dintre ele și din păcate s-a dus tot ”aurul” .

Pentru a evita acest lucru și la restul inelelor, pe acestea le voi ține bine, și le voi purta doar dacă e nevoie sau prin poze . Pentru că da inițial pentru poze le-am luat,doar că le-am văzut așa frumoase și mi-a fost greu să mă abțin. Acum mi-a trecut :)).

 

Dacă ești în căutare de așa ceva, click aici și sunt ale tale 🙂

 

Cam aceasta a fost comanda mea dată prin ianuarie,iar acum deja am ochit alte chestiuțe așa de vară. Mi-aș mai lua cel puțin un costum de baie dar și ceva rochițe.

 

Tu știi site-ul ?Ai comandat produse de aici ?

 

Deyutza

15 Comments

  1. jacheta ca a meaaaaaa!!! numa ca alta culoare :d mai, e fluffy, dar mie mi s-a parut destul de calduroasa. nu de iarna, clar. dar pana-n 10 grade merge lejer

  2. Am vazut aceasta jacheta si in culoare deschisa si arata foarte fain, mi se pare perfecta pentru sezonul rece. Am luat si eu costume de baie de pe site, dar intregi pentru ca de ceva ani imi plac mult mai mult decat cele din doua piese, chiar daca nu prea ma ajuta la bronzat.

  3. Vaai jachetica aia e o pufosenie, nu sunt mare fana al culorii dar imi place mult cum arata, de site am mai auzit dar nu prea obisnuiesc sa dau comenzi de haine online.

  4. O pufosenie de-aia mi-as dori si eu! Cu costumele de baie e mai greu, dar mi-as lua si eu cateva ineluse, sunt tare dragute, pacata ca se deterioreaza rapid! Sa le porti cu drag pe toate si sa ne mai tii la curent cu ce-ti mai iei!

  5. Îmi place cum gândești: alegeri pentru trecut și viitor. Mă refer la piesele vestimentare, una pentru iarnă, una pentru vara care vine.
    Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.