TPAweeklychallenge2019 – #07 Paris – City of Love

TPAweeklychallenge2019 - Paris - City of Love

Hey hey …. continuam seria manichiurilor  ”iubărețe”. Astăzi am lăsat-o mai moale cu inimioarele, (pe unghii) însă tot despre iubire este vorba.

Astăzi avem în plan Parisul, Paris sau orașul iubirii. Sincer nu știu de ce îi zice așa dar mi-ar plăcea să aflu. Deși am făcut 11 ani de franceză,nu mi-a plăcut in mod deosebit Franța. Acum că am mai crescut, și că mi-am dezvoltat simțul călătoriilor, mi-ar plăcea să vizitez Franța și Parisul. Sunt obiectivele alea despre care am învățat în școală și pe care aș vrea să le văd. Oare este cineva care nu-și dorește să ajungă măcar o dată la Paris ?

TPAweeklychallenge2019 –  Paris – City of Love

Și să revenim la manichiura de astăzi am încercat să recrez ceva glam , așa cum cred eu că este Parisul. De asemenea simbolul Parisului nu avea cum să lipsească dar nici cei doi îndrăgostiți 🙂

Nu am vrut să mă complic tare și am vrut să fac un model relativ simplu dar tot odată ceva prețios. Pentru asta am apelat la Golden Rose, Essence și Malika Cosmetics.

Pasul 1. Am aplicat baza de  unghii Malika Colors , apoi lacul de unghii de la Gorden Rose nuanța 10 din gama WOW.

Pasul 2: pe unghiile inelar și mijlociu am ștampilat două modele.  Ambele sunt de pe matrițe diferite no name.

Pasul 3. Pe unghia mică pe arătător am aplicat un strat (unghia mică ) și mai multe pe arătător de glitter . Acesta este de la Essence și e din gama Color & go nuanța 121 gold fever.

Pasul 4. Pe unghia degetului mare am aplicat niște floricele și o domnișoară care mi s-au părut mie că se potrivesc bine cu Parisul.

Pasul 5. Am aplicat top coat de la Pretty by Flormar.

Ușor de realizat, frumos și elegant de purtat.  Mie una îmi place ce a ieșit.

Ție?

â

 

Deyutza

5 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.