Despre întâlnirea Bionike la evenimentul Bucovina Beauty Bloggers, am vorbit ieri. Ți-am povestit deja despre brand dar și ce am primit în goodie bag-ul de la ei. Dacă ai ratat click pe cuvântul Bionike de la începutul frazei și afli totul.
Pentru că nu am vrut să mă lungesc prea mult am decis să fac un nou articol cu alte două produse care s-au aflat în punguță.
Defence color – Fond de ten cu efect de lifting
Gama Defence Color este destinată make-up-ului non-alergic, recomandat inclusiv pentru purtătorii de lentile de contact. Toate produsele din această gamă cuprind complexul special “Glow Factor”. O combinație de ingrediente active cu proprietăți puternice antioxidante și antistres, ce conțin:
- lipo-extract de cacao ce netezește suprafața pielii;
- ulei de moringa oleiferă care întărește și protejează pielea împotriva daunelor mediului poluat;
- vitamina E ce protejează și combate stresul oxidativ.
Descriere oficială a fondului de ten Defence Color Lifting
- ANTI-AGEING FOUNDATION ideal pentru pielea matură
- textură cremoasă care se combină frumos cu pielea;
- oferă confort extrem și o culoare impecabilă pe tot parcursul zilei;
- oferă un rezultat final satinat;
- netezește trăsăturile faciale, reduce liniile fine și semnele de oboseală;
- SPF 15;
- ambalat într-un flacon de 30 ml cu pompiță, disponibil în 5 nuanțe.
Părerea mea Defence Color Lifting
În primul rând nu știu cum s-a făcut dar din toate alea 5 nuanțe eu am primit-o pe cea mai închisă. Mie îmi trebuia prima nuanță cel mult cea de-a doua. Așa dar m-am ”pricopsit” cu nuanța 205 Cognac, o nuanță mult, mult prea închisă pentru mine,chiar și acum cu tenul bronzat puțin.
În ciuda la acest inconvenient, eu am găsit o modalitate și folosesc acest fond de ten. Îl folosesc simplu întins, dar întins foarte bine. Doar așa pentru a-mi uniformiza nuanța tenului sau combinat cu un fond de ten mai deschis.
Textura este una lejeră și cremoasă, se blenduiește ușor uniformizând aspectul tenului – netezind liniile fine, ridurile de expresie. Aacoperirea este una mică spre medie, în funcție de gradul de acoperire pe care îl dorești. Eu ne putând să îl aplic în cantitate mare, a fost mai mult așa ca un bb, întins fooooarte bineeeee pe ten :).
După aplicare, pielea are un finish satinat dar totodată natural. Nu încarcă tenul și rezistă destul de bine pe ten, eu l-am folosit împreună cu un alt fond de ten mat, și pot spune că mi-a ținut toată ziua. Chiar și atunci când l-am folosit singur, tot mi-a rezistat destul de bine, nu s-a oxidat, nu s-a șters inestetic sau ceva. Are spf ceea ce contează foarte mult, cel puțin pentru mine, mai ales și de când folosesc exfolianți AHA.
Îmi place ambalajul, acesta vine într-un flacon de sticlă mată, simplă dar elegantă și are 30ml. Este cu pompiță și asta e tot ce contează, pentru că face dozarea ușoară și igienică.
Prețul este de 105 lei, aș putea spune puțin cam scump , dar:
“Glow Factor”: un amestec de ingredient ANTIOXIDANTE si ANTISTRES
• LIPO-EXTRACT DE CACAO: Conține bio-lipide speciale care netezesc suprafața pielii
• ULEI DE MORINGA OLEIFERA: cu un conținut ridicat de acizi grași nesaturați, acesta este un emolient prețios care întărește pielea și protejează împotriva daunelor mediului poluat
• VITAMINA E: protejează împotriva radicalilor liberi și combate stresul oxidative
Îmi pare extrem de rău că nu e o nuanță potrivită tenului meu pentru a-i vedeam exact efectele pe tenul meu. Având în vedere că îl combin cu alt produs, bănuiesc că acesta îi mai diminuează din efecte.
Acteen Transparent Touch – pudra compactă
Gama ACTEEN este destinată tenului cu probleme acneice. Cine are probleme, mânuța sus 🙂 Controlează excesul de sebum, pentru pielea predispusă la acnee- la fel, cine are exces de sebum … vă rog nu vă îngrămădiți eu sunt cap de listă 😀
Fără conservanți – Fără gluten – Testat pentru Nichel
Descriere oficială Acteen Transparent Touch
- cu o textură moale, mătăsoasă, impalpabilă și cu pulberi micronizate absorbante de sebum, previne strălucirea pielii și creează un voal incolor, transparent, asigurând un finisaj ultra mat;
- testat pentru a nu fi comedogen;
- disponibil într-o singură nuanță care se potrivește cu toate tipurile de ten;
- absoarbe sebumul și împiedică strălucirea pielii uleioase, acneice;
- poate fi aplicată singură pentru a acoperi imperfecțiunile sau împreună cu fondul de ten pentru a adăuga o acoperire suplimentară și a prelungi uzura machiajului.
Ingrediente:
Azetrap system ™: acid azelaic într-o structură complexă care asigură un efect de purificare a pielii.
Acid lactic: reglează producția de sebum.
Pudrele micronizate cu absorbție de pudră: absorb excesul de sebum, împiedicând astfel strălucirea.
Părerea mea despre Acteen Transparent Touch
Este o pudră compactă transparentă (ceea ce înseamnă că nu oferă culoare la aplicare),asta îmi place și îmi convine foarte mult. Iarna sau atunci când aplic un fond de ten nu îmi place ca pudra să îmi închidă nuanța tenului.
Ce îmi place la ea e faptul că nu încarcă tenul, și asta o face perfectă pentru toate tipurile de ten și pentru orice anotimp. Eu una fără pudră nu pot, altfel ”beculesc” de nu-i adevărat :)). La atingere are o textură cremoasă, plăcută și parcă e satinată. Fixează foarte bine atât anticearcănului cât și fondului de ten și le face să reziste mai mult timp, chiar și pe tenul meu cu gras.
Matifiază tenul și acum mi-am dat seama că nu am încercat produsul așa ca atare. Cred că mâine am să încerc și varianta asta, chiar sunt curioasă de rezultat.
Pudra vine într-un ambalaj de plastic destul de rezistent și calitativ. Îmi place că este prevăzut cu oglindă și astfel poți să îți retușezi machiajul, oriunde oricum, mai ales că are și un burețel special pentru așa ceva.
Acteen Transparent Touch e una din pudrele mele preferate. De fapt dacă stau și mă gândesc e posibil să le fi detronat deja pe cele 2 care erau în top.
O găsiți online pe MedicalMagazin, la preț de 84lei și își merită bănuții.
Ambele produse plus multe altele se găsesc pe MedicalMagazin , eu deja am mai văzut câteva produse care mi-au făcut cu ochiul și zău că le-aș încerca.
Tu ai folosit dermatocosmetice BioNike ? Cum ți se par sau ți-a atras atenția vreun produs ?
Nu am incercat produsele BioNike si nici nu auzisem de ele pana acum.. Fondul de ten mi se pare ca are o tenta de portocaliu ceea ce nu prea imi place pentru ca pe ten nu se va vedea bine, poate e din cauza nuantei prea inchise. In schimb pudra mi se pare tare interesanta pentru ca am tenul usor acneic si cred ca pudra mi ar prinde bine. Preturile sunt putin cam maricele.
Nu am folosit produse de la BioNike, insa m-ar tenta pudra aceea compacta.
Dar mi se pare mie sau fondul ala de ten este cam inchis? Cum este?
Ce misto arata ambele produse!! Vreau neaparat sa le incerc si eu.
Ce mult imi place fondul de ten.
Deși aceasta nuanță de fond de ten este mai închisă pentru tenul tău sincer îmi place cum arata la tine, și pudra acesta o sa o vreau și eu sa o cumpăr, am sebum pe frunte în mod special și vara este un chin sa ma machiez
Nu am folosit până acum produse de la ei, dar m-a atras pudra?totuși mi se par puțin cam scumpe, dar cum orice produs bun este și scump cred că își merită fiecare bănuț ?
Oau fondul de ten chiar are multe beneficii.Arata foarte bine pudra pe fata ta.Iti multumesc mult pentru recomandare..produsele mi-au atras atentia..
pudra imi place cel mai mult, fondul de ten este prea inchis pentru mine insa pudra este extraordinara 😉
Pudra m-ar tenta si pe mine. Arata foarte natural pe tenul tau!
Ma tenteaza rau pudra aia. Chiar arata tare bine pe ten.
Folosesc si eu un fond de ten compact de la ei si sunt multumita.
Nu am incercat pana acum produse de la ei dar m-ar tenta cred fondul ala de ten cu efect de lifting. Sper sa il incerc si eu si sa vad ce minuni poate face 🙂
Pudra e bestiala! Si la mine e cap de lista, desi eu mai repede am tenul uscat.
Pudra ma atrage cel mai mult pentru ca imi da impresia ca este exact ceea ce caut eu pentru tenul meu
Folosesc si eu aceste doua produsesi sunt tare incantata de ele!
Pudra o folosesc pe post de bronzer, iar fondul de ten mi-a prins tare bine dupa ce am fost la mare si m-am bronzat.