Cu produsele de pe MakeHot nu eram tocmai străină și am fost tare bucuroasă când am aflat că nevoIe fi alături la evenimentul din Suceava.
Aceștia au oferit 3 cutii cu câte 3 produse pentru tombolă, iar eu am fost una dintre câștigătoare. Am văzut ce a primit fiecare fată în cutiuța ei, dar ce am primit eu mi se pare că mi se potrivește cel mai bine.
Egg Berry – Boys’n Berries
Beauty blenderul de la Boys’n Berries îl aveam de mult pe wishlist și mă tot gândeam să mi-l cumpăr. Am fost atât de încântată când l-am găsit în cutiuța mea. Ce îmi place la acest burete, este în primul rând culoarea. Daa e mov și îmi place, ce asemenea îmi place și cutiuța , e așa haioasă.
Umezit își mărește destul de mult volumul și aplică foarte bine fondul de ten. Îmi place că o parte este dreaptă și cealaltă ovală. Cu partea aplatizată întind produsul, iar cu partea bombată estompez fondul de ten. Acest beauty blender este moale, fin și ușor de mânuit.
Este special creat pentru aplicarea produselor de machiaj cu textură cremoasă sau pudrată. Majoritatea fondurilor mele de ten sunt lichide și indiferent de ce textură am folosit, rezultatul a fost la fel.
În ceea ce privește textura sa, aceasta este confortabilă și delicată, iar forma sa ovală, mai exact în formă de ou, cu o parte tăiată este una ideală și se mulează perfect pe curburile feței.
Vârful acestuia te ajută să aplici ușor produsele în colțurile ochiului sau pe la baza nasului. Eu il folosesc chiar și pentru aplicarea anticearcănului il fixează foarte bine.
Egg Berry se poate folosi și uscat pentru a fixa produsele de machiaj pe ten cu ajutorul pudrei pulbere. Nu am folosit această tehnică, dar e bine de știut.
De spălat îl spăl cu săpun antibacterian și îl păstrez în cutiuța lui simpatică, ferit de aer. Pe MakeHot costă doar 25 de lei, și trebuie să îmi mai cumpăr unul să am acolo, pentru că al 3 luni e bine să îl schimbi. Eu îl folosesc deja zilnic de 1 lună de zile.
LIP Liner GA-DE – Iconic Red 92
Deși pare un creion clasic, acesta este un creion mecanic. Are o nuanță superbă de roșu, după cum îi zice și numele Iconic Red. Este cremos și se aplică foarte ușor pe buze.Eu l-am folosit chiar și pentru a-mi umple buzele, nu doar pentru contur. Se poate folosi ca atare și oferă un roșu superb pe buze , sau cu un balsam de buze pe deasupra pentru un plus de strălucire. Îmi place că nu e roșu strident și l-aș putea purta chiar și la servici.
Ruj lichid Boys’n Berries All Day Matte Aria
De rujul acesta și de nuanța lui m-am îndrăgostit de prima dată când l-am descoperit. Deși are un finish mat( așa cum îmi place mie) , acesta lasă buzele catifelate și nu le usucă. Este rezistent pe buze, și după niște ore, 7-8 cu mâncat , băut abia dacă se duce puțin din mijloc. Deși e mat, nu se simte că îl port pe buze și nici nu se stânge în pliuri. Adevărul e că dacă vrei să porți rujuri mate, trebuie să ai și buze bine hidratate și exfoliate. În caz contrar rujul se vede urât pe buze și nici nu rezistă foarte mult.
Este rezistent la transfer, kissproff și la mine făcut față chiar și la mâncatul fructelor, ceva mai mari,care trebuie mușcate.
Nuanța mea este Aria și pe lângă aceasta cred că pe MakeHot mai sunt vreo două sau trei nuanțe care mi s-ar potrivi. Acest ruj l-am introdus deja în top 6 al rujurilor mele preferate. Vezi postare de ziua internațională a rujului
Surprinzător sau nu, pe MakeHot momentan Boys’N Berries All Day Matte este la reducere și costă doar 26 de lei. Este printre cele mai ieftine și rezistente rujuri mate. Este disponibil în mai multe nuanțe foarte frumoase, din ce am numărat eu, ar fi 17.
Acestea au fost cele 3 produse primite, 3 produse pe care le-am îndrăgit pe loc și de care m-am îndrăgostit ulterior.
Pe Make Hot găsești atât produse Boys′N Berries, cât și Sleek, Milani și mai nou chiar și celebrul fond de ten Estée Lauder.
Tu ai folosit sau folosești vre-o unul din produsele prezentate? Cum ți se par?
Foarte dragute produsele, ce mult imi place buretelul.
Nu am incercat niciun produs dar buretelul mi se pare atat de dragut. ??
Sa te bucuri de toate minuntaiile pe care ni le-ai prezentat.
Am fost o mare fana a produselor Ga-De si mi s-a facut tare dor de ele in timp ce lecturam postarea ta. 🙂
Pupici
Cat de mult imi place buretelul ala! Nu stiu cum de am rezistat pana acum sa nu il iau dar cred ca data viitoare nu imi mai scapa. In ceea ce priveste rujurile imi plac mult cele de la sleek si am unul intr-o nuanta spectaculoasa.
super buretelul,sa le folosesti cu placer ,ai fost o norocoasa
La tine pe buze arata super bine❤
Eu sunt mare fan creioane de buze, le folosesc pe post de ruj.
imi place mult cum iti sta c u rujul boysnberries iar buretele e tare simpatic
chiar azi ma uitam la nuantele de rujuri de la B si nu ma puteam decide dar culoarea ta e asa misto,deci trec pe lista
Produsele booys’n’berries sunt absolut superbe! Rujurile lor mate m-au cucerit 4ever!
Ma tenteza tare buretelul! Are o forma tare interesanta! Cred ca am sa il incerc si eu.
Buretelul ala il am si eu dar pe roz si il ador pentru ca ma ajuta sa aplic foarte frumos atat anticearcanul cat si fondul de ten. Trebuie sa-mi mai iau si eu unul de rezerva. Rujuri mate nu am curaj sa port pentru ca ori imi usuca buzele ori mi se pare ca nu arata prea bine pe buzele mele, dar tie iti sta foarte fain cu el.
De pe Makehot am si eu cateva produse pe care vreau sa mi le iau. Niste rujuri boys’n Berries’s mi-au atras atentia si vad ca sunt excelente.
Ador rujul de la Boys and berries, am si eu unul si e super rezistent.
Superba nuanta rujului mat! Si creionul imi place mult, si mai ales buretelul, ca e mov.
Buretelul pare tare fain. Imi place ca are doua parti diferite. Cat despre rujuri, superbe nuantele si iti vin de minune.