Review- Creion de sprâncene și mascara Flormar

Nu am găsit un titlu mai inspirat pentru această postare. M-aș fi gândit la ” ce produse folosesc pentru machiajul ochilor și al sprâncenelor”  dar nu știu dacă ar fi fost un titlu potrivit. Sau poate acela ar fi fost cel corect, nu știu cum e mai bine, sunt varză la titluri de articole.

Hai că nu mă mai lungesc cu prostii de genul și să trecem la subiectul zilei.Acesta ar fi,  ce produse folosesc pentru machiajul ochilor și al sprâncenelor în acest moment.

În momentul de față am două mascara deschise, unul de la Flormar și unul de la Essence. Cel de la Flormar pot spune că este preferatul meu în momentul de față. Periuța sa este exact așa cum o vreau eu la o mascara.

Peri scurți și deși care definesc foarte bine genele. Cu astfel de periuțe, evit ca genele mele să se lipească între ele și evit ”piciorușele de păianjen”.  Urăsc și nu îmi place absolut de loc periuțele care fac treaba asta. Prefer ceva mai natural și cel mult gene alungite dar nici de cum alea lipite între ele.

Ce produse folosesc pentru machiajul ochilor și al sprâncenelor

Incerc pe cât posibil să evit astfel de dezastre

 

Mascara pe care o folosesc de vreo 3 luni este de la Flormar și se numește Push Up Definition Mascara. După cum ziceam, peri scurți și deși, care definesc foarte bine genele. Rezultatul este unul natural care îmi place foarte mult.

Eu am luat produsul de la stand, și nu mai țin minte cât a costat. Oricum produsul e bun și indiferent cât e prețul se merită.  Nu e mult undeva până în 50 de lei cred,dar după cum ziceam pentru cine nu vrea ”piciorușe de păianjen” această mascara este perfectă. Online nu l-am găsit pe site-ul oficial, însă dacă îl vrei trebuie să îl cauți la un stand.

 

 

Tot pentru machiajul ochilor, folosesc și eyelinerul. De când am învățat care e treaba cu el, îl folosesc zilnic și nu știu să fie zi fără așa ceva. Nu prea mai folosesc farduri în ultima vreme și un eyeliner am mereu la îndemână. Fie că e creion, fie că e tuș sau eyeliner gel niciodată nu lipsește. Cel de care fac abuz în ultima vreme este tot de la Flormar și am vorbit pe îndelete despre el aici .

Acesta este preferatul meu dintre toate pe care le-am folosit până în acest moment. Pigment, rezistență și o aplicare foarte ușoară și sigură.

Creion de sprâncene Flormar

Ca și în cazul rimelului, am două produse care le folosesc concomitent. Nu am o ordine anume, și în funcție de produsul pe care pun mâna dimineață, pe ăla îl folosesc.

Am un gel și acest creion, bine mai am creioane și o ceară însă pe alea nu le-am mai folosit demult.

Cu un creion am început eu ”cariera” mea în creionarea sprâncenelor și am rămas fidelă lui. Am folosit mult timp creioane de la Mua și acum eram curioasă cum sunt și creioanele de la alte branduri. L-am văzut și pe acesta la stand, mi-a plăcut nuanța și l-am ”înhățat”. Preț bun, pigment frumos , al meu să fie.

Țin să menționez că sprâncenele mele nu sunt vopsite și ceea ce se vede e chiar treaba creionului. Ca și în cazul rimelului prefer ceva natural și firesc. Ceva care să nu sară în evidență, și să aud pe stradă – uite-o și pe asta și-a vopsit sprâncenele. 🙂

Îmi place că pe căpăcel are și peria pentru o uniformizare  mai bună a produsului. Eu am una separată, însă peria din capac este perfectă atunci când pleci în vacanță să zicem și nu îți cari tot arsenalul după tine.

Prețul creionului este undeva la 25 de lei și îl ai o perioadă bună. Eu îl ascut undeva la o săptămână, asta dacă îl folosesc exclusiv numai pe el. În rest rezistă destul de bine, este moale și colorează frumos sprâncenele.

 

Cam asta e cu machiajul ochilor și al sprâncenelor. O linie de tuș, o aplicare sau două de rimel și asta e cu ochi, simplu și rapid. La fel e și pentru sprâncene,umplu goluri și împrospătez nuanța lor naturală, fără echere,trapeze și semne Nike:)).

 

Tu ce produse folosești pentru machiajul ochilor și al sprâncenelor ?

Ai încercat unul din produsele prezentate? Îți place unul dintre ele ?

Deyutza

19 Comments

  1. Nu prea folosesc creion de sprâncene, mi se pare ca arat ciudat după ce îl aplic….

  2. Pentru ochi cel mai des folosesc un creion pentru ca rimel sau mascara folosesc foarte rar.

  3. Mi-am luat si eu un creion pt sprancene de la Flormar insa am gresit nuanta si l-am daruit, insa in materie de mascara am folosit vreo patru de la ei si mi-au placut toate. 😀

  4. Am si eu creion de la FLORMAR de care sunt foarte multumita il folosesc in fiecare zi dar de cel de sprancene nu sunt incantata nu am folosit niciodata

  5. Nu le-am incercat. O sa le am in vizor pe viitor. Plănuiesc să îmi iau ceva de la cei de la Flormar.

  6. Nu folosesc nimic pentru sprancene. Le port asa cum sunt pentru ca si asa sunt negre …. Pentru ochio folosesc creioane maro sau negru cand vreau o privire mai altfel. De obicei msachiajul de seara este cu creion negru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.