Ce mi-am comandat de pe Dresslily part II

Hey hey hey, mai repede decât m-aș fi așteptat chiar și eu, am revenit cu partea a doua a comenzii mele pe Dresslily.

După cum ziceam aici , comanda mea a fost compusă predominant din accesorii. În prima parte am arătat accesoriile din sfera beauty, iar astăzi vin cu cele de pe partea fashion.

Aveam nevoie de o gentuță mică, de tip poștaș, să o pot purta după mine oriunde. Am găsit-o pe aceasta și pot spune că a fost dragoste la prima vedere. Îmi place mult modelul ei, materialul și mărimea este exact ce voiam eu.

12,5$ a costat și ea și da, îmi place mult. Sigur o voi purta mult timp de acum în colo și la multe ținute. Are trei compartimente,două deschise unde poți pune orice  și unul cu fermoar unde poți ”ascunde” ceva.

Pentru geanta aceasta și nu numai aveam nevoie de un portofel.  Portofelele ce le am sunt din acelea lungi, de mărimea unei genți plic. Sunt sigur că știi la ce mă refer. Această geantă fiind relativ micuță nu îmi încăpea genul acela de portofel așa că am vrut ceva mai micuț. În plus mai am ceva genți care la fel nu îmi intră un portofel lung, și de cele mai multe ori puneam banii pur și simplu acolo.

Portofelul e destul de încăpător, cu spații pentru carduri. Ce nu îmi place la el e că nu are și un spațiu pentru mărunțiș. Dar aia e…am să am doar bani de hârtie, nu mă mai complic cu mărunțișuri :)) Se închide cu sistemul ăla e capsă. Se găsește în patru variante de culori, iar eu am ales-o pe cea gri. Nu știu de ce am ales-o pe asta,însă se pare că a fost alegerea mai multor fete pentru că nu mai e pe stoc.

În rest nimic de obiectat, îmi place și îl port cu drag, ba e posibil să îți iau și pe negru pentru că îmi place butonul acela de închidere. Poți vedea aici, despre ce vorbesc.

Costume de baie pentru vară

Și pentru că număr zilele până al concediu, am început deja să îmi iau și costume de baie.  Acesta este unul dintre ele. Zic unul  dintre, pentru că mi-am mai luat unul de pe alt site. Din păcate m-am crezut mai mare și mi-am cam greșit mărimea. Nu am pieptul foarte mare,dar sunt mai lată în spate și bineînțeles că m-am aruncat la mărimea xl. Dacă luam un L era perfect, așa că din păcate nu cred că voi putea purta acest costum. Mă ”pierd” prin el, și dacă nu îmi pun silicoane până la vară,slabe șanse să îl port . :)) Noroc că mi-am mai luat unul și acela îmi vine bine.

Chiar îmi pare rău de el, chiar arată bine și e frumos. Nu are bretele groase și astfel îmi permite să mă bronzez peste tot. Eu la mare schimb zilnic costumele de baie, astfel reușind să mă bronzez uniform peste tot,chiar și acolo unde cu o zi înainte nu m-a prins soarele.

Din păcate nu mai e pe stoc, dar nici nu are cum, pentru că atunci când l-am luat eu costa doar 3,99 $ .

 

Și cu asta am încheiat seria cumpărăturilor de pe Dresslily.  Am deja un wishlist pentru următoare comandă, dar sunt curioasă  cât la sută din ea se și concretizează :). De ce ? pentru că mă tot sucesc și aș vrea să cumpăr jumătate din magazin:)) .

Cunoști acest magazin online? Ai cumpărat ceva de aici ?

Deyutza

10 Comments

  1. Toate sunt frumoase si desi nu port costume de baie din doua bucati imi place costul pe care ti l-ai luat.

  2. Ăștia de la Dresslily au început să exceleze cu produsele. Am multe chestii de la ei care s-au dovedit a fi tare calitative. Eu mi-am luat anul trecut un palton de la ei cu aer chinezesc, un palton superb care se găsește greu și deși a fost scunpișor e în continuare o piesă faină foarte apreciată.

  3. După cum am promis am intrat să iti citesc articolul!Ai pus dragoste in el?nu-i asa?Astfel cum mi-ai trezit asa multe emotii frumoase❤❤vara aceasta vreau sa stralucesc in costum de baie!Dai sfaturi vestimentare folositoare!Sunt noua dar voi fi alaturi de tine de acum in colo…esti o bloggerita pretioada

  4. Imi place tinuta ta ,mai ales blugii ,imi place costumul de baie desi nu este cam devreme?.Astep ceva de primavera,o tinuta colorata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *