Ce am cumpărat/ primit în luna Martie

Luna Martie s-a lăsat cu ceva cadouri dar și cumpărături. Nu multe dar acum când am tras linie, a rezultat ceva. Având în vedere că luna martie a fost și luna femeii, nu se putea altfel și s-a lăsat cu ceva  cadouri.

Nu am pus pe blog tot ce am primit atunci, însă știu că am pus câteva poze cu ceva flori în acea perioadă. Am primit multe floricele printre altele și am zis că nu e necesar să fac poze la toate. Însă la final am făcut și ceva material pentru această rubrică.

Începem cu ceva cumpărături de pe cosmeticeonline.ro. Aveam nevoie de ceva material pentru manichiura de paști și nu știam de unde să cumpăr și să ajungă și repede. M-am trezit târziu și de pe Bornpretty degeaba luam, pentru că nu ajungea la timp.

Mi-am luat  două matrițe, și 3 folii cu waterdecals-uri. Cu tot cu transport a costat 28 de lei, a fost puțin dar nu e bai, că mai aștept o comandă de pe Bornpretty . 🙂

O scurtă vizită prin Kaufland s-a lăsat și cu ceva dischete demachiante, le consum ceva de speriat :)) Am găsit și apă de gură la oferă, așa că am profitat.

Comenzile Avon și Oriflame luna aceasta au slabe de tot. Nu am găsit ceva care să mă atragă așa că astea au fost toate cumpărăturile mele.

Ce am cumpărat/ primit în luna Martie

Despre campania Pink Touck ți-am povestit deja, și dacă ai ratat găsești postarea aici.

De la Melkior am primit un kit cu 3 lacuri de unghii și o folie cu stickere numai bune pentru o manichiură drăguță. Pentru că eu în fiecare an susțin această campanie, nu am ezitat și am făcut-o din nou.

De pe Rosegal, Zaful , Dresslily am primit câteva pachețele și cât de curând revin cu detalii și review-uri mai amănunțite.

Mi-am luat de toate, un panda de usucă lacul de unghii mai repede, multe folii cu decals-uri, costume de baie, un organizator de cosmetice, o geantă, un portofel, ceasuri, bijuterii… plus multe altele.Nu mă mai lungesc acum pentru că oricum, am zis că vin cu detalii de la fiecare.

 

Matrițe comandate de pe Bornpretty

Și pentru că vorbeam  la început de Bornpretty store, s-a nimeri să îmi ajungă și una din comenzile de la ei. Zic una pentru că mai e una pe drum, acum să vedem când ajunge. Oricum durează cam o lună până ajung coletele de la ei. Dar aștept, ce să îi fac, dacă acolo e ieftin și bun. 🙂

De data aceasta mi-am luat, în primul rând , o țeapă și apoi 3 matrițe 🙂 . Țeapa este din cauză că eu sunt cu capul în nori, nu de altceva. Mi-am luat un lac de unghii, foarte frumos el așa, doar că este pentru lampă. Eu nu am o astfel de lampă și pot să aștept mult și bine până să mi se usuce lacul pe unghii. 🙂 Am încercat să îl păcălesc dar se pare că fără lampă nu vrea să funcționeze … Asta e, văd ce fac cu el, ori îmi cumpăr lampă ori îl fac cadou.

Pe lângă țeapă mi-am mai luat și 3 matrițe, după cum ziceam și mai sus. Pentru că sunt cu gândul la vară și pentru că aveam nevoie de câteva imagini din cele de pe matrițe am ales 3. Cele trei sunt BP-L004, matrița mare, Cake BP-X23 , Summer BP- X33 în caz că îți plac și vrei să le cauți.

De la Libris am primit și ce-a de-a 4 carte Instrumente Mortale.  Abia aștept să văd prin ce aventuri mai trec Clary, Jace și prietenii lor.

Essence au lansat de curând o nouă colecție de produse primăvară/vară . Am primit și eu câteva dintre aceste produse și abia aștept să îți spun mai multe despre fiecare.

Adio dureri mentruale , a venit Barza

Și ultimul dar nu cel din urmă colet, a fost de la Barza. Da Barza mi-a trimis un colețel, aaa nu te gândi la prostii nu e barza aia ce aduce bebei 🙂 e altă barză. E barza care te ajută să afli despre o posibilă sarcină, menopauză sau chiar te ajută să scapi de durerile menstruale.

Și eu am primit 3 plasturi, dar deocamdată nu pot să mă pronunț, abia luna viitoare vin cu păreri. Nu știu cum ești tu dar eu mă număr printre persoanele care au dureri menstruale foarte mari mai ales în primele 2-3 zile.

Și cam aste e tot, da s-au adunat ceva și luna aceasta. Și tot îmi zic că nu vreau să mai cumpăr nimic…dar se pare că nu am cum.

De acum pregătește-te pentru că urmează articole pentru fiecare în parte. Sper să și reușesc la timp.

Tu ce ți-ai mai cumpărat/primit în luna martie ?

Deyutza

2 Comments

  1. Foarte frumoase lucruri, ceasurile sunt super iar de costumele de baie nu mai vorbesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.