Recenzie Orașul de sticlă III (instrumente mortale)

A trecut ceva timp de la ultima recenzie,însă am fost mai ocupată și nu prea am avut timp de citit. Chiar le invidiez pe fetele care citesc o carte într-o după amiază sau mai rău într-o noapte :). Chiar mi-ar place să pot avea și eu performanța asta însă, servici, casă, familie, blog,viața socială e cam complicat.

De obicei citesc seara,iar ultima carte pe care am terminat-o de curând a fost Orașul de sticlă. Aceasta este ce-a de-a 3a carte din cele 6 din seria Instrumente Mortale.

  • An apariție: 2012
  • Autor: Cassandra Clare
  • Categoria: Cărți horror
  • Ediție: Cartonată
  • Editura: LEDA
  • Nr. pagini: 480

Instrumente Mortale – Orașul de sticlă

După cum m-a și ne-a obișnuit până acum Cassandra Clare, și această carte este una plină se suspans, vrăjitori, vampiri și clar vânători de umbre 🙂

Acțiune începe încă de la primele rânduri ale cărții. Aceasta se mută în Orașul de Sticlă – Alicante, chiar în Idris. Acesta din urmă fiind patria vânătorilor de umbre,iar acolo găsindu-l pe Ragnor Fell. Acesta este  singurul magician care știe cum se poate trezi Jocelyn.

√ Cu toate că al doilea volum se termină cu dispariția lui Valentine, vânătorii de umbre sunt siguri că acesta va lovi din nou. De data asta mai tare și  mai puternic.  Odată ce se află că scopul lui este găsirea celui de-al treilea Instrument Mortal, care este în Idris,aceștia sunt puși în alertă. Valentine deține deja două dintre Instrumentele Mortale: Pocalul Mortal și Sabia Mortala, dar pentru a-l putea invoca pe Îngerul Raziel el mai are nevoie de Oglindă. Totuși Valentine este sigur că aceasta se află în Idris, dar nu știe nimeni unde este și cum arata ea.

„Demonii nu au suflete. Dar creaturile despre care vorbeşti, Copii Lunii, ai Nopţii, ai lui Lilith şi spiritele naturii au suflete. ..”
(-îngerul Raziel)

 

√ Clary își pune viața în pericol când intră în Alicante fără a anunța Conclavul, și mai ales, aducând cu ea un repudiat. Repudiantul fiind nimeni altul decât Simon și astfel riscând  ca puterea ei să fie descoperită de Conclav și să devină un cobai pentru experimente.

Conclavul îi pune gând rău lui Simon

√ Totuși nici  Simon nu o duce mai bine și  este aruncat în închisoare pentru unele bănuieli legate de capacitatea sa de a sta în lumină.Conclavul îi pune gând rău lui Simon și vor să afle cu de aceste poate să meargă prin lumina zilei.

Clary  ne știind toate acestea își găsească un aliat în noul personaj, Sebastian, pentru care are o stranie atracție, și care, culmea, pare să fie reciprocă.

√ Sebastian mie una nu mi-a plăcut în mod deosebit și aici mă  refer la caracterul lui. Parcă avea ceva cu două fete, însă chiar ca nu mă așteptam să fie chiar atât de apropiat de Valentine și Jace.

Cartea ma ţinut în suspans de la început până la final şi puțin câte puțin am  dezlegat misterul în legătura cu Valentine, Clary şi Jace. Pe parcurs am  aflat mai multe lucruri și despre viaţa lui Jocelyn,ceea ce leagă multe lucruri.

 

„Ești sora mea, zise el, în cele din urmă. Sora mea, sângele meu, familia mea. Ar trebui să vreau  să te protejez -râse fără zgomot, și fără veselie-, să te protejez de genul de băieți care vor să-ți facă exact ce vreau eu să-ți fac.”

Te-am făcut curioasă de multe lucruri?Multe întrebări fără răspuns ?

  • O să reușească Clary să-și salveze mama?  Care este prețul care va trebui să plătească pentru asta?
  • Cine este de fapt Sebastian și ce urmărește el de fapt împrietenindu-se cu Clary? Vampirul Simon va afla din ce cauza poate umbla și ziua?Va reuși Valentine sa-l invoce pe Raziel ?

Toate aceste întrebări își găsesc răspunsul printre rândurile cărții. Dacă ai citit deja primele 2 volume, recomand și acest al 3lea volum pentru că se merită. Dintre toate cele 3 pe care le-am citit până acum acesta mi se pare cel mai palpitant și după cum ziceam acțiunea este încă de la primele rânduri alea cărți.

Cartea se găsește pe Libris.ro și are reducere de 30%.  Prețul este unul foarte bun,mai ales pentru o carte cartonată și cu 480 de pagini.Acestea ne fiind niște detalii semnificative mai ales pentru iubitorii de cărți.

Abia aștept să citesc volumul 4 și sunt așa curioasă cumva evolua totul. Cărțile astea sunt din ce în ce mai interesante și din ce în ce mai multă acțiune, care mă ține cu sufletul la gură.

Până la următoarea recenzie îți urez lectură plăcută !

Deyutza

18 Comments

  1. Draga mea, nici eu nu reușesc să citesc o carte atât de repede, ba nu am timp, ba îmi place sa,, diger,, conținutul. Dar, nu sunt asa curajoasa sa citesc o carte despre demonii sau vrăjitoare

  2. Cassandra Clare este o scriitoare de renume si nu cred ca ar dezamagi. i-ar placea sa citesc cartea, chiar cu vrajitoare si cu demoni, am prins gustul dupa ce am citit ” Cartea pierduta a vrajitoarelor” .

  3. Mi.ar face placere sa o citesc ,acum am o serie de carti scrise de Jojo Moyes,interesante subiecte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *