Creative Nails Collab -Elements:Water

Deja suntem la tema nr 3 a acestui an….încă una și e gata luna.. Au ce trece timpul …

Această temă vine cu o provocare, de fapt cam toate temele acestui an sunt  o provocare pentru mine.Prima provocare este apa … când spun apă eu automat mă gândesc la mare, ce apa de băut, apă de ploaie sau mai știu eu ce alte forme :)) apa pentru mine înseamnă mare, pentru că da iubesc marea.

Având această perspectivă am zis să mă complic puțin  🙂  Zic complic pentru că am văzut deja câteva dintre manichiurile celorlalte fete și au ales ceva mult mai simplu și draguț. Eu am testat prima dată vinilurile sau cum s-or chema ele. Le aveam de ceva vreme printre lucruri dar am tot amânat să le folosesc. Am zis că acum ori niciodată și m-am pus pe treabă 🙂

Ce a ieșit nu îmi place în mod deosebit, dar e despre apă. Mica mea sirenă are legătură cu apa deci cu asta mă prezint 🙂 Pentru coada sirenei m-am folosit de lacurile de unghii de la Malika din gama Ego, iar pentru mijlociu am folosit lacul de unghii de la Essence #33 și Flormar Light Summer #LS04.

Nu mă mai lungesc , că și așa am întârziat iar cu postatul 🙂  Aștept ca de fiecare dată și părerea ta despre această manichiură.

 

 

Deyutza

6 Comments

  1. imi plac nuantele folosite ,sincer imi par cam incarcate unghiutele dar cred ca asa presupune tema

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.