Iarna este în toi, frigul nu e tocmai cel pe care îl știam eu însă chiar și așa pe mine nu mă interesează,pentru că am mantou scurt de iarnă nou 🙂 Friguroasă din fire și obișnuită oarecum cu temperaturile scăzute de la mine din zonă, prin luna noiembrie mi-am comandat de pe Bonprix una din cele mai călduroase și drăguțe haine pentru iarnă.
Voiam o haină groasă, care să îmi țină de cald,dar care tot odată să o pot purta și la o ținută ceva mai elegantă dar și ceva mai casual. Eu zic că am găsit combinația perfectă, este exact ce am căutat. De călduroasă este foarte călduroasă, de elegantă este elegantă și de frumoasă este frumoasă, ce altceva să mai vreau. Nici prețul nu e unul exagerat de mare.eu am dat pe ea 200 de lei, însă acum am văzut că este la reducere doar 169lei. Se găsește în 3 variante de culori, negru, gri verzui și bleumarin, eu am ales-o pe cea din urmă pentru că nu nu știu m-a atras mai mult, deși nici cea pe gri verzui nu arată rău.
Ca și mărimi , se găsește de la mar 34 până la 50, deci indiferent de mărimea pe care o porți sau indiferent de kg pe care le ai sigur îți găsești geaca pe mărimea potrivită. Deși eu mai nou port un L sau un 38/40, iar la hainele de iarnă mereu îmi iau o mărime mai mare, de data asta am ales mărimea 38 și nu am dat greș. Iarna aleg haine cu o mărime mai mare,pentru că de obicei port cam 2 bluze și trebuie să am și puțină lejeritate. Când mi-am ales mărimea am fost tentată să aleg 40 însă am citit din comentariile și părerile celorlalți clienți și am decis să iau 38. Nu recomand să te orientezi după tabelul de pe site,măsurătorile sunt oarecum eronate iar după el eu ar fi trebuit să iau mărimea 46,deci cu multe numere mai mare,cred că aș fi înotat în ea. Cel mai bine recomand să te ghidezi după spusele clientelor.
Gulerul este destul de ridicat iar cine nu e tocmai friguroasă nici nu va mai avea nevoie de un fular/eșarfă.Eu mi-am pus o eșarfă pentru că eu din toamnă până în primăvară nu renunț la ea, indiferent de ce 🙂 Cordonul din talie este de efect și accentuează foarte bine talia,chiar și dacă nu o ai 🙂 dar oricum dă bine. Gluga este și ea foarte bună și îmi place să are geaca așa ceva. Rar port căciulă,eventual când merg la sky sau când este foarte frig, în rest gluga este salvarea mea.Aceasta protejează foarte bine de vânt și frig.
Buzunarele sunt cu fermoar și da și acestea au o bilă albă de la mine.Sunt destul de adânci,iar eu dacă am unde să depozitez, atunci tot ce vrei și nu vrei găsești prin buzunarele mele. Un fermoar la buzunar tot timpul mă salvează,mai ales când nu vreau să pierd lucruri 🙂
Ghetele sunt și ele tot de la Bonprix, le-ai văzut deja într-o postare anterioară
Și ele îmi plac tare mult și sunt de părere că nici nu ele nu am dat greș. Deși nu sunt îmblănite,au doar o pânză subțire, le-am putut purta și prin zăpadă fără a-mi fi frig sau fără a mă uda.Sunt perfecte atât pentru primăvară/ toamnă dar și pentru iernile blânde așa cum este și aceasta.(momentan ) 🙂
Ca și o concluzie Bonprix este unul din magazinele online din România,care vinde calitate la prețuri pentru toate buzunarele.Nu sunt la prima comandă la ei, și tot ce mi-am comandat până acum se află și acum în stare foarte bună și regret că le-am cumpărat.
Este foarte frumos mantoul si imi place si culoarea.
Îmi plac articolele de la Bonprix, sunt de calitate și putem crea ușor tinute
Te-a prins iarna foarte bine pregatita. Foarte frumoasa geaca.
E tare draguta si iti vine foarte bine.
Foarte frumoasa si cu siguranta calduroasa este aceasta geaca.
Arata foarte bine iar culoarea te prinde de minune. Sa-l porti sanatoasa.
De la bonprix? oare eu cum de n-am vazut geaca asta?
Sunt produse faine pe bonprix, am comandat și eu de la ei, doar că mi s-a întâmplat să nu-mi nimeresc măsura și acum trebuie să strâmtez salopeta achiziționată.
frumusica geaca! eu am una de acum vreo 2 ani din new yorker, nu ma indur sa o schimb. si botinele sunt superbe!
Wow!Unde ai gasit atata zapada? Imi place culoare la geaca si-ti vine foarte bine!
Wow ,culoare este superba ,imi place gecuta ,iti vine foarte bine ,perfecta pentru iarna
Imi plac culorile vii si aceasta nuanta de albastru este una din ele. Astfel imbracata atragi toate privirile.
Iti sta tare bine cu acel mantou albastru, te prinde bine culoarea.
Ce bine se potriveste albastru cu albul acela perfect al zapezii! Sa o porti sanatoasa!
Ce bine te prinde albastrul ala. Super!
Imi place mult cum iti vine geaca. culoarea este superba si se potriveste perfect in peisaj. te prinde foarte bine modelul. am comandat si eu d cateva ori si am ramas impresionata de calitatea produselor de pe bonprix