Saturday’s Theme-48. Snowflakes

Ehe și uite că am ajuns și în ultima lună din an, nici nu îmi vine să  cred că a trecut timpul atât de repede. Sper totuși ca 2018 să fie de 2ori mai bun ca 2017.

Prima temă a lunii decembrie a fost snowflake sau fulgi de zăpadă. La mine s-a potrivit de minune pentru că la mine ninge ca în povești și se pare că manichiura mea a chemat iarna 🙂

Mi-au mai crescut puțin unghiile și mă bucur pentru că am reușit să fac o manichiură cât de cât pe placul meu. Am folosit unul din lacurile de unghii de la Malika Colors din colecția glitter Ego am scris despre ea aici )  și mi se pare că s-a potrivit de minune.De fapt totul a început de la bază, lacul de unghii de la Kiko #258 peste care m-am gândit să mai pun ceva pentru că era prea simplu așa. Mi-am zis că puțin glitter ar da foarte bine,așa că am încercat cu nuanța #56G  care zic eu s-au completat foarte bine.Știind că pentru astăzi avem această temă am zis că doar câțiva fulgi îi mai trebuie manichiurii să fie completă

Manichiura a rezistat foarte bine  la o săptămână de când o purtam s-a dus doar puțin de la vârfuri, în rest mai mergea cel puțin încă o săptămână lejer. Am deja experiență cu lacurile Malika și știu că sunt foarte rezistente pe unghii.Și app de asta, cei de la Malika luna aceasta au o promoție de 1+1 la toate lacurile de unghii ….super nu ?

Gata cu vorbăraia … hai să vedem fulgișori 🙂

 

 

 

 

  1. Deyutza https://deyutza.ro/
  2. Oana – http://unghiutele.blogspot.ro
  3. Madalina – http://frumusetelapretmic.blogspot.ro/…
  4. Camelia – https://darkpassion.ro/
  5. Mihaela – http://elasdreams.blogspot.ro/
  6. Sophie – http://sophiesnailartdreamland.blogspot.ro
  7. Cristina-http://nailsartconcristina.blogspot.com.es/…
  8. Emi- https://lumeaemiliei.blogspot.ro/
  9. Ana Maria – https://www.instagram.com/ana18mary…
  10. Iulia B. – http://iuliabeldean.blogspot.ro/
  11. Raluca Denise – https://www.instagram.com/babyraluk…
  12. Claudia – http://www.claudiaschoice.ro/

Deyutza

15 Comments

  1. De acum incep unghiutele cu modele de iarna, imi plac la nebunie. Culoare mov este preferata mea deci ador manichiura ta. <3

  2. Este superba ,imi place la nebunie si culoarea si fulgii ,o manechiura care te duce cu gandul la sarbatoare si este si eleganta in acelasi timp ,felicitari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.