Păstrează amintirile vii într-o fotocarte Celebook + Giveaway

Tehnologia ne invadează pe zi ce trece. Zi de zi apar noi gageturi,aparate,telefoane  care mai de care dar care e posibil ca într-o zi să se strice.Dacă ai amintirii și poze acolo e posibil ca într-o zi să ne le mai poți vedea pentru că te lasă aparatul și mai recuperează-le dacă poți 🙂

Eu una ador să mi se facă poze dar să și fac și de aceea dacă nu zilnic, cel puțin o dată la două , trei zile fac o poză sau două.Să nu mai spun în vacanțe sau la evenimente. Pozez din toate pozițiile, noroc că nu mai sunt aparate cu film să ai pozițiile limitate :)) Am cd-uri întregi cu poze dar mă  gândesc că și acestea se pot zgâria, deteriora și 50% există șanse să rămân fără ele.

De aceea mă gândesc de ceva vreme să îmi trec o mare parte din fotografii pe hârtie. Totuși până m-am mobilizat eu cu alegerea pozelor  am găsit o idee mai drăguță. Fotocartea de la Celebook a fost alegerea mea.

De ce sa alegi o fotocarte Celebook?

  • păstrează amintirile– un loc compact,unde păstrezi totul fără ați împrăștia poze prin toată casa.
  • rezista în timp. Cu ajutorul fotocărții toate pozele vor fi în stare perfectă, fără teama că odată cu trecerea timpului acestea se vor pierde sau deteriora
  • un cadou personalizat perfect. Atunci când nu știi ce cadou să faci,o fotocarte poate fi o bună idee.Fie că alegi tu pozele , fie că lași sărbătoritul să îți alcătuiască fotocartea dorită.
  • cu ajutorul Celebook fotocartea ta va arata impecabil, materiale profesionale, imprimare impecabila și editor foto ușor de folosit.
  • transport gratuit la orice fotocarte. Știu cât de enervant e când trebuie să plătești transportul

Cum îți poți crea propria foto carte pe Celebook

  1.  Loghează-te și deschide Editorul online
  2. Alege tipul fotocărții, dimensiunea și începe!
  3. Încarcă pozele într-un fel de album
  4. Personalizează paginile
  5. Plasează comanda

Dacă nu te descurci poți apela cu încredere la designerii Celebook care te vor ajuta cu mare drag și plăcere. Nu a fost ceva complicat și sunt sigură că se poate descurca oricine,chiar și cei mai neexperimentați în tehnologie și online.Odată intrat la editorul online, alegi fotocartea care va place cel mai mult din cele disponibile (Mini, Pătrat, Portret, Panoramic, Star sau Elite). După ce ți-ai ales tema trebuie să îți mai alegi o subtemă. Eu mi-am ales Panoramic 30X21 cm ,cu subtema Mozaic și cu 28 de pagini.Sincer nu știu câte fotografii am avut însă știu că am pus.Poți să adaugi tot felul de ornamente drăguțe, care să personalizeze fiecare pagină, sau chiar fiecare fotografie: flori, modele de dantelă, inimioare, fluturași, papucei de plajă, ochelari de soare … orice găsești pe acolo.Eu am ales să le las simple de data aceasta.

Mi-am ales o mulțime de fotografii,le- am pus cele mai frumoase și mai clare.Oricum progrămelul te poate înștiința dacă ceva nu este în regulă. Inițial am vrut ca cele 28 de pagini să fie oarecum tematice însă pe parcurs în funcție de dimensiunea și forma pozei am mai adaptat. Poți să adaugi texte, să schimbi fontul, dimensiunea, culoarea.

Cu această fotocarte am vrut să păstrez amintirile familiei dar și unele dintre cele mai frumoase poze făcute pentru blog. Am adăugat poze de când era Rareș mic, din prima zi de școală, poze din vacanțe sau alte evenimente.

Mi-a plăcut enorm rezultatul și imediat ce am răsfoit primele pagini am zis că mai vreau cel puțin o astfel de fotocarte.  Mi-am pus deja pe wishlist o fotocarte în format portret. Obișnuiesc să fac des poze în acest format și aș avea o mulțime de poze de pus la păstrare. În plus m-am gândit să fac câteva cadouri inedite de sărbători și cred că am să comand câteva și în varianta mini.

 

 

 

Am și o surpriză pentru voi! Împreună cu Celebook dăm drumul unui giveaway.

Premiul va fi un voucher de 150 de lei pentru  o fotocarte la alegere.Bine înțeles dacă vrei poți să îți suplimentezi numărul de pagini iar diferența o plătești tu.

Așa dar ce ai de făcut este :

1.Like DeyutzaBlog

2. Abonare la newsletter https://celebook.ro/ro/

3. Răspunde la întrebarea : Tu ce amintiri ai păstra în această fotocarte ?

4.Lasă un comentariu aici pe blog cu răspunsul la întrebare și adresa cu care te-ai abonat la newsletter.

5.Distribuie acest concurs pe facebook să afle și prietenii tăi (ps. ai buton sub postare, pentru ați fi mai ușor să distribui)

Acest giveaway începe astăzi 27.10.2017 și se încheie pe 5.11.2017

Extragerea se va face cu ajutorul lui Random.org iar premiul va fi expediat de către sponsor prin curier.

Baftă tuturor !!!

Deyutza

98 Comments

  1. As pastra in aceasta fotocarte toate evenimentele importante din viața copilului meu de până acum, dar și cele de familie

  2. Wow, mi se pare un premiu minunat si mi-ar placea foarte mult sa il castig! Am multe fotografii cu fetita mea, facute in aceasta vara, asa ca o fotocarte ar fi solutia ideala pentru a le imprima! Multumim pentru concurs!
    deeea.ablog@gmail.com
    FB: Andreea Sirba

  3. Va fi ziua mamei mele pe 16 noiembrie. Chiar ma gandeam ce sa-i iau, ceva mai deosebit, in special ca împlinește o vârstă rotunda. M-a crescut singura, de la vârsta de doi ani, după moartea tatălui meu. Este eroina mea! 😊 As pune toate pozele cu noi doua, de când eram eu mica pana în prezent.
    Abonata cu roxana.sandoi@yahoo.com.

  4. Sunt foarte frumoase fotocartile, sunt de ceva vreme pe lista mea, vreau să îmi fac mai multe, cu diverse teme, de exemplu una cu pozele de la nunta noastră, cu momente din viața noastră de familie, una cu fiecare fetiță.
    Vreau să păstrez in fotocarti frânturi din viața noastră să ni le reamintim ori de câte ori le vom răsfoi.
    Mail: Dany_kiss_21@yahoo.com

  5. Treptele de crestere ale ficei mele . Sunt inebunita sa ii fac poze . Are 3 ani si de cand s.a nascut i.am facut in fiecare zi din luna si i.am facut un album de Cd.uri cu ‘n ‘ poze. + scoase si lipite pe perete , sau in rame foto .
    Annamarya_paveliuc@yahoo.com.

  6. Intr-o fotocarte as pastra amintirile cele mai de preț momentele noastre de familie.vacante.ziua copiilor.plimbarile prin parc toate intr O superba fotocarte.
    aly_syv@yahoo.com

  7. Ce idee minunata!!! si eu as vrea sa pastrez fotografiile pe hartie si nu numai in format electronic! In aceasta fotocarte as incerca sa pun cat mai multe fotografii cu Olivia, de la nastere si pana acum! Am imortalizat cu grija primele momente la clinica unde s-a nascut, apoi taierea motului, primii pasi, prima petrecere, vacanta in 3, momente de la gradinita, sarbatorile de Craciun si de Paste…toate merita sa „sclipeasca” din paginile fotocartii!
    M-am abonat: new_nadiabios@yahoo.com

  8. As pastra toate amintirile dragi din familia mea si cele mai pretioase momente alaturi de persoanele dragi ❤

  9. Am multe amintiri alaturi de persoane dragi mie ce cu siguranta le as pastra in aceasta carte minunata .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *