Ootd – Ținută casual- elegant

În ultima vreme site-ul Rosegal a început să îmi placă din ce în ce mai mult. Am descoperit că  au haine drăguțe, nu foarte scumpe și destul de calitative.

Ultima comandă pe site a constat într-o cămașă și o pereche de sandale.Din păcate cele două produse au fost împărțite în două colete, probabil pentru a e evita problemele de la poșta vamală cu sumele ce depășesc 10$.

Așadar cămașa a fost prima care a ajuns, a ajuns undeva pe la începutul lunii,dar cum au fost ploile alea prin toată țara nu am apucat să o pozez.Săptămâna trecută când încă nu era atât de cald am reușit să ies și în sfârșit s-a realizat și ședința foto.

Cămașă Rosegal

Pantaloni Oasap

Sandale AmiclubWear

Ruscac  Adona Evelyn

Îmi place mult cămașa se calcă ușor și la fel de ușor se șifonează  :)) Totuși din cauza dungilor…de la care apropo mă dor ochii dacă mă uit de aproape și prea atent 🙂 nu se observă foarte tare șifonatul.

Mărimea mi se potrivește perfect.Am ales L și se pare că am făcut alegerea perfectă, oricum eu de majoritatea dăților mă ghidez după măsurătorile de pe site dar mereu îmi iau și o marjă de eroare.Se pare că nici de data asta nu am dat greș .Ce ma atras ca să o pun în coș a fost modelul cusut pe ea, o scoate din anonimat și din banalitatea dungilor.

Acestei ținute i-am adăugat și un alt plus prin alegerea genții. M-am îndrăgostit de rucsacuri și am spus și mă repet  trebuie să ai măcar un rucsac damă.Acesta nu trebuie să îți lipsească din garderobă, pentru că după cum vezi un rucsac nu se poartă neapărat la o ținută sport- este versatil.

Cam atât și această ținută, momentan la ce călduri sunt nu cred că e tocmai o sursă de inspirație,dar e bună de luat în considerare în zilele/serile răcoroase 🙂

Până la o următoare postare tip ootd, te las cu pozele de mai jos.Urmează să primesc noi comenzi așa că sper ca timpul să țină cu mine, să am fotograful disponibil și ieșim la poze 🙂

 

 

 

 

 

Nu uita mă poți urmări și pe

Deyutza

16 Comments

  1. Îmi place mult de tot cămașa, daorită modelului brodat, dar și datorită acelui guler, eu le prefer pe acestea în locul celor clasice. De obicei când comand de pe site-uri chinezești, eu aleg o mărime mai mare, adică dacă port de obicei S, de la ei îmi iau M. Și eu mi-am comandat de pe Rosegal zilele trecute un costum de baie și o cămașă, abia aștept să-mi ajungă 😀

  2. imi place tinuta ,[pozele au iesit super ,imi place camasuta se poarta genul acesta si rucsacelulul este super,o tinuta dragutza si destul de lejera pentru o plimbare

  3. Felicitari pentru tinuta!
    Imi place foarte mult cămașa!!! Anul acesta se poartă broderiile mari și colorate pe orice, aproape, chiar și pe încălțăminte.

  4. Foarte draguta camasa ! Este o tinuta foarte draguta! Am vazut pe site o colectie foarte frumoasa de bluzite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *