Pentru cine nu știe brandul Eveline Cosmetics a fost fondat în 1983 și în prezent reprezintă
unul dintre cei mai mari producători de produse cosmetice din Polonia. În aproximativ 3 decenii acest brand s-a extins în peste 70 de țări din întreaga lume. Eveline Cosmetics oferă o gamă variată de produse
cosmetice decorative și produse de îngrijire pentru corp și față.
După cum am zis ș eu am început cu produse pentru unghii și continui cu produse pentru față.
Am testat Ccream și acum sunt la Bcream.
Reveiw – Bbream Eveline Mattifing 8în1
Mi se pare mult mai ok să folosesc un BBcream în loc de un fond de ten la 30de grade și să văd cum mi se scurge pe față mai ales că am și tenul gras.
Atunci când am ales acest produs mă gândeam că la fel ca și un Cc sau orice Bbcream, acesta se adaptează nuanței tenului. Din păcate mi-am cam luat țeapă oarecum la acest capitol.
Produsul se găsește în 2 nuanțe Light Complexion și Medium Complexion. Eu am ales medium însă nuanța îmi este puțin închisă,pentru tenul meu.Mă gândeam că light e prea deschisă și n-am vrut să fiu ca o stafie .
Nu e chiar ceva rău pentru că după cum ziceam o folosesc mai mult pe timp de vară și vara mă mai bronzez puțin deci eu zic că va fi perfectă atunci.
Ce spun ei despre produs ?
• reduce vizibilitatea porilor
• hidratează intens 24 de ore
• ascunde roșeața și imperfecțiunile
• catifelează și luminează
• SPF 15 protejează împotriva radiațiilor UVA / UVB
Ce spun eu ?
Crema vine ambalată într-un tub de plastic, într-o cantitate de 40 ml.Capacul e cel clasic care se rotește, m-ar fi plăcut cel cu click,mi se pare mai practic, dar e ok și așa. Rezultatul e natural, tenul nu se simte lipicios sau încărcat.De matifiant 24 de ore, în nici un caz sau cel puțin nu pe tenul meu gras.Poate pe unul mixt da, dar la mine efectul ține doar câteva ore.Totuși uniformizează frumos nuanța tenului și porii mei nu mai sunt atât de vizibili.Roșeața o ascunde însă nu și imperfecțiunile, gradul de acoperire nu este atât de mare.
Îmi place de asemenea că are SPF,adevărat e 15 cam micuț dar e acolo, dacă mai folosesc și o cremă de față cu Spf și se mai adaugă și cel de la Bbcream fac și eu o treabă 🙂
Prețul e undeva în jur de 25-30 de lei, depinde de unde e achiziționat dar se merită. Dacă știi că nu ai multe de ascuns și fie ai tenul mai închis sau mai deschis, nu trebuie să lipsească din arsenalul tău de beauty.
Un aspect care merită menționat este acela că produsele Eveline nu sunt testate pe animale.
În concluzie eu văd perfect acest produs persoanelor cu tenul mixt,pentru cele cu ten gras e și nu prea.Totuși dacă nu ai ce ascunde și vrei doar uniformizarea tenului îți poți achiziționa acest produs.Îl poți aplicat într-un strat sau chiar și două și surpriză tenul tău nu arată încărcat.
Eu nu l-am incercat pana acum.
Se vede tare bine pe piele, am mai incercat si eu cateva produse Eveline 🙂
Am sa incerc si eu aceste produse! Multumesc pentru sugestie!
Nu imi aduc aminte sa fi folosit vreun produs de la Eveline, dar e de retinut recomnadarea ta. Daca matifiaza bine, ma cucereste chiar daca are doar spf 15
N.am incercat produse eveline pana acum. Eu folosesc de obicei doar bb sau cc, fond de ten deloc
Si eu folosesc BB Cream si CC Cream dar pe acesta nu l-am incercat inca.
nu am incercat produsul, dar vreau sa spun ca am incercat ceva de la ei care chiar m-a uimit, mi-a placut tare mult!
Mi-as cumpara si eu acest bb cream mai ales ca este la un pret asa de avantajos.
Vara prefer sa nu folosesc de loc fond de ten
Nu stiam ca au si creme si bb. Tot cu tratamentul de unghii am inceput si eu la ei si sunt super multumita. Am 2 tratamente de la ei si le folosesc intruna. Recent mi-am luat si un ser pt gene, dar nu l-am desfacut inca.
Au de toate în materie de cosmetice
Întăritorul de unghii îl am și eu și mă declar extrem de mulțumită de el!?
Eu am un BB Cream de la chinezi. Nu costa mai mult de 2 $, dar eu sunt foarte multumita de el si nu l-as schimba cu nimic.
Nu am folosit nimic de la aceasta firma si cred ca este un produs bun. Mi-as dori sa-l incerc
Eu am mai folosit produse de la ei, dar nu BB Cream.Cred ca o sa mi-l cumpar cat de curand.