Zilele trecute,la o ieșire în oraș am scăpat și eu într-un magazin de cosmetice.Intru acolo destul de des pentru că de acolo mă mai aprovizionez cu oje de la Golden Rose sau Essence.
După cum se vede nici de data aceasta nu am plecat cu mâna goală și da am ieșit cu câteva oje,printre ele și frumusețea asta-nuanța #64.
Nu sunt adepta sidefatelor însă în ultimul timp m-am axat pe nuanțe de vișiniu,marsala &co.
Pentru această manichiură am aplicat 2 straturi,însa a acoperit foarte bine și frumos chiar și dintr-unul singur.
Iar pentru că nu puteam lăsa manichiura așa simplă am ștampilat 2 fluturași în așteptarea primăverii.
Mai am în minte pe viitor,câteva manichiuri cu această nuanță.Mă gândeam chiar să aplic un lac matifiant sau unul gradient să vedem ce iese.
Nuanța e superbă,m-am îndrăgostit de ea ..de fapt cam de toate nuanțele gamei WOW,și de sticluțe nu mai zi, mi se par atît de drăgălașe.
Nu știu dacă mai e vreo nuanță care nu o am din această gamă,cred că mi le-am luat pe toate.
Tu ce părere ai despre ojele de la Golden rose și am ales aceasta gamă?Dar culoarea, ce zici de culoare ? 🙂
Culoarea este superba ca de altfel si manichiura.
Imi place culoarea ojei!
Imi place foarte mult nuanta de la oja.