Cerceii – un accesoriu de nelipsit

 Orice femeie are în ziua de azi cel puțin o pereche de cercei în cutiuța ei cu bijuterii.Dar oare câte dintre noi și-au pus întrebarea de unde și cum au apărut ei.

 Cele mai vechi dovezi arheologice despre purtarea cerceilor au fost descoperite în Persepolis-Persia aceştia fiind purtaţi și  de soldaţi- acest lucru îl atestă desenele zugrăvite pe pereți cetății. În mormântul lui Tutankhamun din Egiptul Antic (cerceii erau purtaţi numai de copii). În India, copiilor li se făcea gaură în ureche, imediat după naştere în timpul unui ceremonial religios, numit Kharnavedha, iar practici similare se realizau în Nepal, Sri Lanka şi Laos.
 În Europa, cerceii au devenit la modă, în 1590 în timpul Renaşterii Englezeşti, când doamnele de la curte purtau cercei sub formă unor inele sau toarte de aur, îmbogăţiţi cu pietre preţioase sau cu perle, dar şi printre marinari.
Acum că am pus la punct cât de cât treaba cu cerceii  hai să îți spun și povestea mea 🙂
Oh nici nu știu de când îmi doresc  o pereche de cercei cireșele.Nu îmi spune că atunci când erai mică  nu ți-ai pus măcar o dată cireșe la urechi….
De dragul acelor vremuri îmi doream o pereche de cercei care să imite acest lucru.Am mai văzut astfel de cercei până acum dar nu mă întreba de ce nu mi-am luat pentru că nici eu nu pot să răspund întrebării.

Acum într-un final sunt ai mei, îi port și invoc primăvara.Adevărul e că sunt puțini mai mari decât mi imaginasem eu,dar sunt frumoși și așa.
Mi-am luat de pe bijuTrend site ce se ocupă cu vânzare de accesorii cum ar fii cercei, coliere, inele,brațări și ochelari. Am înțeles că în curând vor fi la vânzare și ceasuri, am o colecție destul de mărișoară de ceasuri … și chiar sunt curioasă de ce va fi, poate mai adaug ceva.

Legat de cercei am mai văzut câteva modele tare simpatice care mi-au făcut cu ochiul și așa mă bate gândul să îmi fac iar stoc de cercei :))
Hmm care să îi aleg 🙂 Ție care îți place mai mult ?

Cu greu am ales 3 perechi  de cercei și nu știu să îi iau pe toți să aleg unmodel, e greu.Oricum prețurile sunt foarte mici și poate iepuașul se îndură de mine :))
Daca la capitolul cercei am avut de ales la coliere și brățări am încercat să mă limitez puțin și să nu mai fac abuz.
Totuși acestei bufnițe drăgălașe nu am putut să îi rămân indiferentă.Mai am una la mână și cred ca le-ar sta bine împreună 🙂

Oare sunt singura femeie care are accesorii cu dumiumul și tot mai vrea ?
Te rog zi-mi că și tu ești așa, să nu mă simt ciudat :))

Sunt curioasă care sunt accesoriile tale preferate și ce porți cel mai des ?

Deyutza

18 Comments

  1. Cerceii tip steluta sunt foarte draguti, mi-ar placea mult.
    Nu, nu, nu ai o problema, si eu sunt obsedata de accesorii. Mi-am luat un ceas negru si bratara neagra, si ghici care era problema mea a doua zi? Ca nu am cercei pe negru. Asa ca a doua zi mi-am tarat sotul la shopping din nou :))

  2. Deci cerceii cireasa m-au dat pe spate, sunt superbi, mi-ar placea sa am si eu o pereche. Am si eu manie cu cercei…cat mai multe perechi, pe unele nu le-am mai purtat de muuultaaa vreme, dar eu continui sa imi cumpar 😛

  3. Si eu port doar cercei: lungi, colorati, mici, sclipitori. Am si eu modelul cu frunzulite si cel mai mult imi plac stelutele de mare.

  4. Super super modelele astea! Imi plac cei in forma de triunghi, pentru o tinuta office eleganta, dar si cei in forma de steluta, pentru un outfit mai relaxat. Sunt tare draguti!

  5. Eu care nu port cercei sau alte accesorii, am deja cutii pline si tot mai cumpar ce sa zic? Eu is nebuna, nu tu :)) Din modelele astea nu prea imi place niciunul, poate doar stelutele de mare.

  6. Imi plac aceste accesorii si mai ales imi place sa le am. Mai rau stau la capitolul purtat pentru ca ori nu am timp dimineata ca sa le aleg, ori nu gasesc ce vreau si celelalte parca nu se potrivesc la fel de bine tinutei, ori n-am chef sa port nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.