Siropuri naturale Faunus Plant

Pe la începutul lunii februarie am tras o răceală drastică.Atât eu cât și copilul dar și soțul am fost cu antibiotice.Urâtă perioadă,dar nu a fost prea grav pentru că am trecut cu brio.
Tot în acea perioadă îmi comandasem de pe Faunus câteva siropuri, creme și unguiente.
După cum șpoate ți-ai dat seama siropurile au fost primele supuse la testare și primele pe care aproape le-am terminat 🙂 Zic aproape pentru că deși luam de la începutul lunii încă mai am câte puțin pe fundul sticlelor.
Atunci când am dat comanda m-am gândit la câteva produse  care să îmi fie de folos și care să ne ajute să trecem iarna și perioadele cu răceli.
1 .Primul care l-am ales a fost acest sirop  de pătlagină.După cum se știe acest sirop este benefic în tusea expectorantă.Aceasta este tusea pe care copilul o are mai mereu deci aveam nevoie de așa ceva în casă.

Proprietăți: expectorant, emolient, antispastic bronșic, ușurează simptomele răcelii.
Recomandări: tuse, gripe, astm bronșic.
Pe noi ne-a ajutat mult, pentru că vrând să îi testez beneficiile, am folosit doar acest sirop de tuse fără un alt ajutor.Și-a făcut treaba foarte bine și având în vedere că acesta costă doar 8lei îl prefer în locul siropurilor din farmacie.

 Ingrediente: extract de Pătlagină (Plantago major) frunze (40%); zahăr invertit.

2.Cel de-al doilea sirop ales a fost siropul  vitaminizantus.

 Proprietăți: vitaminizant, imunostimulator, antianemic.  
Recomandări: avi taminoze, anemii, astenie, inapetenţă, prevenirea răcelii şi gripei, oboseală, convalescenţă, sensibilitate la infecţii.
Clar în urma unei răceli te pricopsești cu o imunitate scăzută,fatigabilitate și ești predispusă la tot felul de boli.
Un astfel de sirop este mai mult decât necesar dacă vrei ca organismul tău să se refacă mult mai repede.
 Contribuie la:
– creşterea capacității de autoapărare și a rezistenței organismului
– refacerea organismului în perioadele de convalescenţă
– protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ

 Ingrediente: zahăr invertit; extracte de: Cătină
(Hippophae rhamnoides) fructe (35%), Măceş (Rosa canina) fructe (35%),
Echinacea (Echinacea purpurea) părți aeriene (15%), Urzică (Urtica
dioica) frunze (15%); uleiuri esențiale (0,01%) de: Lămâie (Citrus
limonum), Eucalipt (Eucalyptus globulus), Scorţişoară (Cinnamomum
zeylanicum).

3.Cel de-al treilea dar nu și cel din urmă a fost siropul Respiratorus.
Când l-am ales m-am gândit la mine:) Când sunt răcită abia respir și m-am gândit că acest sirop îmi va face bine.Citind proprietățile și recomandările siropului am văzut că face bine și ajută și în tuse,deci trebui să  îl am în casă și pe acesta.

Proprietăți: expectorant, antitusiv, antispastic, antiinflamator, antiseptic.
Recomandări: tuse convulsive, spastice şi asmatice, gripe, răceli, bronşite, laringite.
 Contribuie la:
– funcționarea normală a aparatului respirator
– îmbunătăţirea capacităţii respiratorii
– reducerea disconfortului care apare la nivelul căilor respiratorii
 Ingrediente: zahăr invertit; extracte de: Cimbrişor
(Thymus serpyllum) părți aeriene (20%), Ciuboţica-cucului (Primula
officinalis) flori (20%), Pătlagină (Plantago major) frunze (20%), Pin
(Pinus sylvestris) muguri (20%), Scai-vânăt (Eryngium planum) părți
aeriene (20%); uleiuri esențiale (0,01%) de: Pin (Pinus sylvestris),
Mentă (Mentha piperita), Salvie (Salvia officinalis).

După cum am zis pe acesta l-am consumat eu,iar primele 2 copilul. Ne-au ajutat  pe amândoi și toate și-au făcut treaba foarte bine.

Toate cele 3 sticluțe au cate 200ml , o cantitate mai mult decât generoasă și care ajunge o perioadă destul de lungă.
Recomandarea de administrare este:
 Adulţi şi tineri peste 15 ani: Câte o lingură de sirop de 3-4 ori pe zi,
înainte de mese. Copii 7-14 ani: Câte o linguriță de sirop de 4-6 ori
pe zi, înainte de mese. Copii 2-6 ani: Câte o linguriță de sirop de 2-3
ori pe zi, înainte de mese. Siropul poate fi administrat simplu sau
diluat în 50-100ml apă sau ceai.
Conțin destul de mult zahăr și sunt cam dulci , de aceea dacă ți se par prea dulci le poți dilua.Noi le-am luat ca atare.
Tot din cauza cantității de zahar este contra indicat persoanelor cu diabet dar și persoanelor care sunt alergice vre-o unui ingredient din compoziție.
Produsele sunt 100% natural, obținute prin prelucrare manuală. Nu conţin coloranți sau arome artificiale.
Prețul este unul mai mult decât accesibil pentru oricine și anume 8 lei.
Tu cum ai grijă de sănătatea ta pe perioada iernii și în perioadele critice cu răceli ?

Deyutza

22 Comments

  1. aveam nevoie si eu de ceva pentru o tuse seaca, m-am chinuit cu ea vreo 2 saptamani. eu am uleiuri de masaj si unguente de la faunus, si sunt foarte multumita!

  2. MA indop cu pastile si tot degeaba, pana nu isi face de cap raceala nu scap. La anu imi fac vaccin din octombrie si scap. In anii in care am fost vaccinata nu am racit, cum nu am facut vaccin, cum am prins toate racelile si gripele posibile.

  3. Chiar am nevoie de un sirop. Acum ca primavara e dupa colt, la fel sunt si racelile. Inca nu am incercat nimic de la ei, dar o sa le caut.

  4. Nici eu nu obișnuiesc să iau medicamente când mă răcesc. Un ceai, o plantă, ceva natural îmi par remedii mult mai potrivite la ușoare răceli.

  5. Si noi am luat siropuri pe care inca le mai testam. Vitaminizantus a ajuns la sotul meu, eu am luat cu echinacea, iar pentru cea mica am luat cu macese. Ne plac foarte mult 🙂

  6. M-ai facut curioasa ce-i acela zahar invertit si uite ce am aflat -"Zaharul invertit este un sirop gros de zahar care este mai usor asimilat decat zaharul, deoarece zaharoza, pentru a putea fi preluata de organism, trebuie mai intai sa treaca printr-un proces de invertire, adica de transformare."

  7. Din fericire in iarna aceasta nu am racit, dar a racit copilul un pic. Am mai auzit pana acum de aceste siropuri de la Faunus dar nu le-am incercat.

  8. Sa stii ca si eu am folosit produse de la Faustus Plant si am fost multumita. De cand am copii, numai produse naturiste cumpar, pe noi ne ajuta foarte mult si nu ajungem sa avem nevoie de antibiotice in cazul racelilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.