Gama Gerovital Tratament Expert

De ceva timp Farmec au lansat o noua gama de produse destinate parului cu probleme, o gamă inovatoare dedicată îngrijirii complete a părului. 


Noua gamă Gerovital Tratament Expert cuprinde produse revoluționare ce răspund diferitelor probleme întâlnite în îngrijirea pielii scalpului și a firului de păr. Astfel, gama conține produse destinate tratamentelor intensive (anticădere, sebum control, antimătreață, regenerare), precum și produse destinate tratamentelor de întreținere a sănătății și frumuseții părului (pro color, nutri complex, smart volume)


Gerovital Tratament Expert Anticădere reprezintă soluția ideală pentru a stopa căderea excesivă a părului. Șamponul și serul anticădere din această sub-gamă au la bază un complex de elemente active ce acționează dual asupra firului de păr, întărind rădăcina acestuia și stimulându-i, totodată, creșterea. 

În același timp, Gerovital Tratament Expert Regenerare răspunde eficient problemelor specifice părului degradat și lipsit de vitalitate, hrănindu-l în profunzime și redându-i strălucirea de la rădăcină până la vârf. Produsele cu tradiție precum loțiunea cu petroleum, kitul de regenerare a părului sub formă de fiole și serul pentru vârfuri despicate au fost îmbogățite cu noi principii active, asigurând un aspect sănătos pe toată lungimea firului de păr. 
Gerovital Tratament Expert Antimătreață reprezintă o soluție extrem de eficientă în lupta cu unul dintre cei mai mari inamici ai părului frumos: mătreața. Cu o rețetă îmbunătățită, șamponul antimătreață cu ichtiol acționează direct la nivelul scalpului, normalizând secreția de sebum și rata de înnoire a celulelor epidermice, eliminând astfel apariția mătreții. O noutate absolută, al doilea șampon antimătreață din sub-gamă poate fi folosit cu succes pentru formele ușoare de mătreață și pentru întreținerea părului după încheierea tratamentului cu ichtiol. 
Gerovital Tratament Expert Pro Color răspunde cu succes celor două nevoi esențiale ale părului vopsit. Astfel, șamponul de protecție pentru păr vopsit și masca pentru păr vopsit păstrează intensitatea culorii pentru mai mult timp și împiedică degradarea firului de păr în urma vopsirilor repetate. 
Pentru persoanele care utilizează des placa, ondulatorul sau feonul, Gerovital Tratament Expert Thermo-protect reprezintă o metodă simplă și eficientă de a proteja și hidrata părul. Serul termoprotector suplimentează rezervele de apă din structura fibrei capilare, devenind un aliat zilnic în protejarea și hidratarea firului de păr. 

Nu în ultimul rând, pentru că părul are în permanență nevoie de hidratare și tonifiere, șamponul și masca Gerovital Tratament Expert Nutri-complex înglobează toate elementele nutritive necesare pentru ca acesta să-și recapete strălucirea în fața factorilor nocivi care îl atacă zi de zi. În același timp, uleiul nutritiv din aceeași linie îmbină inedit calitățile uleiurilor de măsline, avocado, cătină și argan pentru a compune o soluție eficientă pentru un păr mătăsos și plin de luciu.

V-am facut curioase ?Atunci puteti testa gratuit serul pentru varfuri despicate.Trebuie doar sa achizitionati produse Farmec de 30de lei,iar serul il veti primi cadou .

Deyutza

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.